Connect with us
Pub
Calin Liviu Georgescu Calin Liviu Georgescu

Editorialul zilei de Călin-Liviu Georgescu

Ziarul Știri Online TV este dubios și personajul din spatele lui (adică eu) este și mai dubios

Calin Liviu Georgescu

Nu știam că eu și ziarul meu suntem ”dubioși”. Cel puțin, nu până când nu am publicat un scurt articol în care arătam cum produce USR știri false pe care le distribuie pe scară largă în mass media favorabilă și pe rețelele de socializare. Dar acum știu. Oricine devoalează mașinăria de propagandă a agenturilor creștin-democrate europene din România trebuie să se prezinte mai apoi pe Facebook pentru a-și lua muie de la ”cetățeni”! Mă rog, muie dacă e PSD-ist. Dar cum nici eu și nici ziarul meu, Știri Online TV nu suntem PSD-iști, ba chiar din contra, am scăpat de muie. Suntem doar ”dubioși”. Căci, cum poți fi anti-PSD-ist și să nu fii USR-ist? Iacătă că se poate, na.

De fapt, cu ce-am greșit eu și ziarul meu, în fața ”cetățeanului” de l-am enervat și ne-a etichetat drept ”dubioși”? În primul rând, am greșit că m-am dus pe situl USR ca să aflu cine sunt și ce vor ei. Și acolo am găsit sloganul ăsta: ”REVOLUȚIA CETĂȚENILOR – PUTEREA ÎN MÂNA TA”.

USR pagina web

Captură de ecran din pagina websitului USR: partidul cheamă cetățenii la ”revoluție”

Prima tentație a fost să cred că USR chiar vrea revoluție: abolirea democrației, desființarea partidelor, confiscarea averilor, execuții sumare în pădure, torturi și muncă silnică pentru dizidenți, guvern de revoluționari cu Chichirău la Interne , patrule în cămăși bleu cu banderole pe braț, interzicerea culorii roșii, donarea de muie ne-membrilor USR, raționalizarea șaormelor, cartele telefonice preascultate, d-astea. Plus înlocuirea stemei de pe drapel cu o dungă albastră câș.

Totuși, ca om hârșit în marketing și, în special, în comunicare politică, am înțeles corect ideea: USR nu vrea revoluție, vrea doar să-și mărească baza electorală, apelând la electoratul static și neafiliat politic cu mesaje inflamatorii, care-l pun pe om pe jar. Dar cum acest electorat este și apolitic, USR se face șmecher ca o nevăstuică fugărită și nu-i spune omului să se înroleze în USR, care-i partid politic cu acte, ci îl îndeamnă să rămână acolo, mascat în cetățean anonim, dar să activeze ca și cum ar fi USR-ist, ca un fel de ”cetățean” bine intenționat care nu face politică, vrea doar să ”salveze România”, un fel de patriot secret, cum sunt steluțele anonime ale agenților de la intrarea în sediul CIA din Virgina, au onoarea întreagă, dar nume, nu.

În acest mod ingenios, USR transmite sugestia că oricine nu face politică este, în mod automat, și membru USR și, pe cale de consecință, răspândac de userisme.

Fiindcă USR-iștii s-au gândit așa: nu vrem membri, vrem voturi, și mai ales le vrem rău de tot pe acelea, foarte numeroase, ale celor care nu votează. Căci, se știe că și-n România, cel mai numeros electorat este tot ăla care nu merge la vot și acolo este mana cerească pentru un partid micuț, gălăgios și fără lideri și doctrină, ca USR. Or, eu, fiind și cetățean și apolitic, m-am trezit dintr-o dată că sunt ținta propagandei USR: Ești cetățean? Fă revoluție, ia puterea în mâna ta!

Din fericire, sunt deja prea burghez ca să mă electrocutez spiritual la auzul cuvântului ”revoluție” (mai ales că la mine ar fi și a doua, m-aș repeta), așa că replica mea, deși nespusă cu glas tare, a venit prompt: ”Mulțumesc pentru ofertă, ia-o dumneata în mână, mai bine”. Ceea ce cred că se va și întâmpla, USR și ”cetățenii” USR-izați o vor lua în mână, dar aia nu va fi puterea.

De fapt, ce mare devoalare am făcut noi în ziar? Am scris, în clar, cum funcționează activismul USR-ist: face cuiburi. Activiștii USR (cei cu acte) caută din om în om, prin prieteni, cunoștințe și recomandări români destul de supărați ca să-și lase treaba lor și să facă treaba USR, adică să intre pe Facebook, să-și facă o pagină și să adune acolo alți români supărați, iar apoi, toți acești supărați, cu toate cuiburile lor, să dea like și share la mesajele care vin de la USR. Deci, simplu.

Un clasic model de vânzări în rețea, cam ca la Oriflame, doar că omul nu vinde cremele lui Tatoiu, ci mici pachețele cu propagandă produsă la sediul USR. Și cum modelul de business de vânzări în rețea pleacă de la constatarea că fiecare agent de vânzări își vinde produsele, în primul rând, celor 10 cunoștințe și prieteni din anturaj, așa se explică de ce, de exemplu, ”românii din diaspora”, sunt de fapt câteva mici grupulețe de câte 10 prieteni care primesc teme de la ”centru” și le ”vând” mai departe cui stă să-i asculte.

Așa se explică de ce ”românii care fac coadă la vămi ca să intre în țară” nu sunt un tsunami uman care se gâtuie la porțile înguste ale vămii Borș, ci sunt, de fapt, mici grupuri de câte maxim zece inflamați voioși care, venind ei oricum în țară pentru Sfânta Maria Mare, pe 15 august, s-au gândit să unească weekendul din 10 cu ziua liberă din 15 (aici de vede gândirea adevăratului român) să treacă și pe la București pe la rude, și pe la protest, că tot e-n centru, dar și să-și facă niște poze cu drapelul, ca să vadă prietenii că ei nu s-au dus în vest ca să facă bani, ci s-au dus ca să promoveze românismul, adică ei nu erau lefteri, cum credea vecinii din cartier, ci erau ”diaspora”.

Pe scurt, cam acestea au fost voalurile pe care le-am devoalat eu și ziarul meu, Știri Online TV, de ne-a ieșit vorba prin cuiburile USR-iste că suntem dubioși: am scris, scriem și vom scrie mereu că oricât de lăudabile ar fi intențiile unui partid politic (și toate-s, de fapt, lăudabile, doar la realizare devin reprobabile), atât timp cât propaganda pe care o desfășoară este mizerabilă, toxică și rupe prăpădita asta de coeziune pe care o mai avem între noi, ca români (și ca oameni, în fond), pentru a o înlocui cu o coeziune bazată pe adeziune, merită flit. Deci, flit, partide, megaflit USR!

Mai bine dubios decât activist!

Călin-Liviu Georgescu – Director Editorial Știri Online TV

Advertisement Pub

Editorialul zilei de Călin-Liviu Georgescu

De ce este important să avem lideri care vorbesc corect românește

Calin Liviu Georgescu

Calin Liviu Georgescu

Din când în când apar înregistrări cu înalți demnitari români care se căznesc să vorbească englezește sau franțuzește la vreun eveniment internațional. Mulți îi blamează fiindcă pocesc limba aia străină și se fac de râs. Eu îi blamez fiindcă încearcă. Dacă nu ești fluent într-o limbă străină, mai bine taci sau vorbește în limba ta, folosind un traducător bun. În plus, cred că limba română merită să fie auzită mai mult în lume. E o rușine să stâlcești o limbă străină, dar nu-i deloc rușinos să spui că preferi să vorbești în limba țării tale.

Pe de altă parte, să nu vorbești corect limba română este de neiertat, atât pentru orice român, cât mai ales pentru funcționarii publici și oamenii de stat. Mai ales aceștia din urmă, ei sunt pur și simplu obligați să vorbească corect românește, asta ca un minim, fiindcă de preferat ar fi să fie capabili să folosească și o retorică adecvată, mai elevată, prin care să comunice publicului nu doar că este bine să fii un om citit, dar și să transmită, prin frumusețea limbajului folosit, mesajul că educația și cultura îl ridică pe om, atât în ochii semenilor săi, cât și în carieră. Liderii unui stat sunt reprezentanții națiunii, însă aceia care pocesc limba română îi reprezintă numai pe românii delăsători sau pe aceia care au ales (de voie sau de nevoie) să ignore faptul că un om, o societate, o civilizație, evoluează numai prin cultură și educație. De aceea, cei care se prezintă în fața publicului cu o română stâlcită sunt suspecți din start, și trebuie sancționați prin marginalizare, pentru că ei, prin ignoranța lor fățișă, făcută publică, infirmă chiar valorile de bază ale civilizației. Ba mai mult, omul ignorant, ar putea să se simtă încurajat să insitse în ignoranța sa, văzând că oameni ca el ajung în funcții înalte.

De aceea, eu zic că cine are dubii în legătură cu valoarea pentru societate a unui lider care nu vorbește corect românește este dator să-și  exprime aceste dubii și să descurajeze, atât cât poate, ascensiunea acestora.

Cineva îi numea pe aceștia ”oameni primitivi”. Greșea. Primitiv este acela care nici măcar nu știe că poate evolua. Pe de altă parte, ignorantul este acela care știe că se poate educa, știe și cum, dar ignoră toate acestea, alegând să nu mai evolueze ca om și ca român, fiindcă vorbim aici despre cunoașterea limbii române. Și cum poți ajuta societatea, România, românii să evolueze dacă tu însuți ai ales să stagnezi?

Călin Liviu Georgescu

Mai mult

Breaking News

Editorialul zilei de Călin-Liviu Georgescu: ”Renașterea lui Bobu”

Calin Liviu Georgescu

Calin Liviu Georgescu

Pentru cui îi pasă de imaginea Statului Român în lume, este stupefiantă muțenia Guvernului, ca instituție de Stat, a Parlamentului, ca reprezentant ala națiunii și a PSD, ca partid de guvernare, după publicarea Raportului MCV 2018. Lipsesc comunicatele oficiale, lipsește un punct de vedere minimal, măcar un simplu ”am primit, vom citi, răspundem mâine” sau ceva, un gest elementar de civilizație a comunicării. N-am idee dacă există un șef de presă, un consilier, o echipă de comunicare în instituțiile alea, sau dacă a comunica fluent și clar mai este posibil azi în acele organizații. Sigur, rapoartele MCV sunt, în principiu, abuzive, ne-necesare, Comisia Europeană având la dispoziție mijloace și canale de verificare și control mult mai eficiente (dacă eficiența este scopul). Totuși, Comisia Europeană nu este un fleac, este guvernul guvernelor Uniunii Europene și dacă CE dă un telefon oriunde în Europa, este de bun simț să răspundă cineva la capătul ălălalt. Dar atitudinea asta nasoală adusă de PSD în instituțiile Statului, de ”hai să ne închidem telefoanele”, de țopârlan mut care strânge din dinți, tace și merge înainte sub o ploaie de pietre și înjurături, este din altă epocă, o epocă a primitivismului instituțional, care amintește mai degrabă de ziarul Scânteia, unde orice bășină era verificată și răs-verficată și ținută în stand by până dădea verde ”șeful ăl mare”. Gregarismul comunicării guvernamentale iese și mai bine (sau mai rău) în evidență, cu cât CSM a publicat deja un punct de vedere clar, punctual și documentat, punct de vedere care, în mod surprinzător, este favorabil Guvernului, în mare parte. D-aia zic, poate că ceea ce îndeobște numim azi dăncilism și dragnism nu sunt simple sarcasme de Facebook, ci este chiar sindromul nesimțirii, al cefei groase și al mucilor în fasole, al rahatului împins sub preș și al cozmâncismului bont. Cu mutul pe toantă călcând. Renașterea lui Bobu. Doamne- păzește!

Călin-Liviu Georgescu

Mai mult

Editorialul zilei de Călin-Liviu Georgescu

Ce să-i scrii unui trol atunci când el te troleaza pe Timeline și tu nu crezi în ”Block”

Calin Liviu Georgescu

Timeline-ul meu (și nu numai al meu, sunt sigur) s-a trezit la viață din 10 august încoace,  și asta mai ales datorită unui domn care insista de zor să ”mă implic”, să fiu un ”cetățean al cetății” și altele.

Inițial, i-am răspuns cu moderație la comentarii, însă atunci când mi-a indicat, printr-un link, un articol din presa online ”pro-revoluție”, articol care dânsului i se părea că îi exprimă ideile, m-am angrenat să-i răspund pe larg, într-o postare care a ieșit prea lungă pentru caseta de comentarii, așa încât o reproduc aici, cu gândul că poate fi util, atât celor trolați ca și mine, dar și trolilor, ca descurajare.

”Stimate Domn, iar faceți activism pe Timeline-ul meu și numai din respect pentru marele volum de text pe care l-ați desfășurat aici pe durata a doar câteva zile am dat click pe link-ul pe care mi l-ați dat, ca să văd ce v-a plăcut în presă.

V-a plăcut articolul acesta: ”7 lucruri cheie pe care societatea românească le poate face pentru a schimba balanţa în favoarea celor buni”.

Am vrut să-l citesc, însă m-am blocat chiar la început, la titlul articolului, căci titlul denotă o atitudine civică și intelectuală pe care eu o detest în secret, iar acum, fiindcă tot m-ați îndemnat să ”mă implic”, iată, o detest și fățiș, în ”public”, tocmai pentru ca cei câțiva troli, surferi online, curioși, amici și prieteni care trec din când în când p-aici să înțeleagă mai bine ce și cum gândesc eu și să se mai abțină, atât cât este omenește posibil, de la a-mi testa reacția la politică, politicieni și jurnaliștii lor.

Ei bine, cred că titlul articolului care v-a plăcut este oribil: ”7 lucruri cheie pe care societatea românească le poate face pentru a schimba balanţa în favoarea celor buni” (nu mai zic că exprimarea corectă este ”a înclina balanța”, fiindcă a ”schimba balanța în favoarea” însemnă a măslui chestia). Este nociv când cineva împarte oamenii în ”cei buni și ”cei răi”. Eu cred că-n viață suntem cu toții buni și răi în același timp și, ocazional, în funcție de sistemul de referință de la un moment dat, punem eticheta de ”bun” sau ”rău” unuia sau altuia.

Că viața-i lungă și orice om trece inevitabil prin aceste etichetări succesive, e când bun, când rău, când sus, când jos, iar uneori se etichetează chiar și el pe sine, ca prostul. Oricum ar fi, nu este nimic permanent, iar dacă sunteți cumva creștin, știți deja că ”răutatea” este dizolvată în mod miraculos la finalul vieții, prin taina mântuirii, deși în anumite condiții. Deci, mai încet cu cei buni și cei răi. E inutil, în final.

Personal, am ales să consider că toți oamenii sunt buni tot timpul, doar că, ocazional, punctual, unii, inclusiv eu, o mai dau de gard. Astfel, pot să trăiesc într-o lume ceva mai bună, unde răul și răii nu există, ci există doar crize, mai mari sau mai mici, mai ușoare sau mai apăsătoare, provocate fie de către oameni buni rătăciți temporar, fie de către oameni buni în devenire.

În societate, lucrurile sunt și mai simple. Eticheta de ”răi” se aplică îndeobște numai celor care încalcă legea la un moment dat și nici atunci permanent, fiindcă pedeapsa îl absolvă de vină și îl face pe om bun la loc în ochii legii și ai societății. Chiar și așa, nici încălcarea legii și nici pedeapsa nu-l fac pe un om să fie un ”om rău”, căci de cele mai multe ori, ”binele învinge” și omul se dă definitv pe brazdă, devine ca toți ceilalți, când așa-când așa.

În general, societatea merge pe încredere, iar această particularitate aparține în mod special societăților democratice, clădite pe principii umaniste, așa cum este și societatea românească, și eu zic Slavă Domnului pentru asta, că n-a fost mereu așa.

Din toate aceste motive, eu cred că cel care insistă să împartă oamenii și societatea în buni și răi este un activist politic nemernic, asta ca un minim, căci poate fi foarte bine și un inflamat agresiv și un incult iresponsabil, un activist politic de cea mai joasă speță, chitit anume ca să răspândească ura și dezbinarea printre oameni, fie din naivitate (căci el poate crede sincer că face lumii un bine), fie din ordin. În fond, nici nu contează, de ce face omul mizerie, căci mizeria s-a prezentat deja, obiectivul ar trebui să fie cum să facem curat, nu să aflăm cine și de ce este un mizerabil cu repetiție.

Atunci când tu, ca om întreg la cap și jurnalist, scrii ”7 lucruri care te așează de partea binelui”, nu faci decât să decizi că cine nu intră în normă este un om rău și condamnabil. Grea responsabilitate și-a luat jurnalistul ăla! Păi, nici popa nu face asta, și popa are zece criterii, nu șapte!

Țara asta nu-i străină de împărțirea omenilor în buni și răi. I-au mai împărțit rușii în 1947, i-a mai împărțit încă o dată Iliescu, în ”oamenii muncii și moșieri” în 1990. Acum îi împarte Iohannis în ”PSD-iști și cetățeni cu spirit civic”. Și-atunci, și-acum au avut jurnaliști sârguincioși care și-au pus timpul și talentul în slujba ”cauzei” momentului. Totuși, nu toți.

Mie nu-mi plac jurnaliștii care aleg o ”tabără” politică și devin inamicii celeilalte, fiindcă, de fapt, în tabăra cealaltă sunt tot oameni, iar tu, ca jurnalist, ești dator să-i servești pe toți, nu doar pe ”ai tăi”. Sunt cazuri în care au murit oameni fiindcă un jurnalist a arătat cu degetul spre acela care i se părea lui atunci că ar fi om ”rău”, sau dimpotrivă când a lăudat un om ”bun” și ăla era un asasin, cel mai recent zilele acestea în Danemarca. E clar că nu mai ești un jurnalist când alegi o tabără politică, ci devii doar încă un activist politic care scrie. Eu, p-ăștia nu-i citesc.

Binele și răul sunt chestiuni atât de relative, încât jurnalistul care se bagă el să le clarifice se înșeală negreșit. Vă amintesc că imensa majoritate a nemților care trăiau în Germania anului 1941 erau sincer convinși că trăiesc în cea mai bună societate posibilă și că Hitler și nazismul reprezintă binele, iar asta nu era vocea propagandei, ci era convingerea imensei majorități a cetățenilor germani la acel moment. Abia câțiva ani mai târziu au înțeles că nu era deloc așa.

Cu alte cuvinte, n-ai dom’le cum să ai certitudini în materia asta! Nimeni n-are. Tot ce poți face este să ai încredere în principiile fundamentale ale societății.

Or, mie instinctul îmi zice că politicianul care, principial, acceptă să-i dezbine pe oameni, ca instrument de lucru, n-o să stea să-i îmbine la loc mâine, când vine el la putere. Ar fi și ilogic pentru el, că el a venit la putere dezbinând, doar n-o să se apuce să facă invers de cum a câștigat, nu?

D-aia eu nu cred în ăștia (Iohannis, Cioloș, USR, PNL), și d-aia nu-s curios ”să arate și ei ce pot”. La nivel de principii ale acțiunii politice, mi-au arătat deja. Sunt niște mizerabili dispuși să dea la spate principiile și respectul pentru lege atunci când le convine.

Știu, unii zic acum: ”la cazuri excepționale, măsuri excepționale!”. Dom’le, nu-i așa. Principiile sunt principii, or le ai, or nu le ai, că ele-s sudate-n osul omului, nu sunt o banderolă pe braț. Nu poți renunța la ele, că renunți la tine. Așa că, scutiți-mă cu principialitatea intermitentă. Aia nu există.

Însă chiar și așa, cu jurnaliști-activiști la tot pasul, vă atrag atenția că a fi un bun cetățean NU însemnă a face politică 24/7.

De cele mai multe ori, un bun cetățean este ocupat să-și vadă de treaba lui, să-și urmeze cariera, visurile, bunăstarea, sau ce crede el că merită să facă. Asta-i treaba cetățeanului. Și, de cele mai multe ori, să prinzi și să citești o carte bună și apoi să-l faci și pe altul s-o citească poate fi cel mai patriotic act pe care un cetățean îl poate face într-o viață și, în cele mai multe cazuri, ăsta-i și singurul patriotism pe care un om are ocazia să-l practice, că țara nu-i cere să-și dea viața prea des pentru ea, din fericire.

Așa că, mai scutiți-mă cu jurnaliștii-activiști, dar mai ales cu urgența de a mă înrola eu într-una din taberele de activiști care primesc membri acum.

Vreți să faceți revoluție? Faceți fără mine, eu am mai făcut una, mi-ajunge. Vreți să trăiți într-o revoluție permanentă, ca pe vremea lui Castro și Ceaușeascu, treaba Dvs, dar eu, ca cetățean pașnic al unei societăți democratice, voi susține jandarmii care vă dau la gioale.

Însă dacă revoluția Dvs învinge și îmi băgați iar Statul și activiștii în casă și în viață, abia atunci aveți un inamic în mine.

Așa cum am mai scris aici, să trăim în Capitalism înseamnă să ne străduim să strângem capital și cu acel capital să producem valoare și bunăstare pentru noi și pentru alții. Pe de altă parte, dacă trăim în Activism, atunci strângem doar activiști și producem un căcat.

D-aia eu zic că, omenește, principial, ba chiar și igienic vorbind, activismul nu merită deranjul. Cu scuze că m-am desfășurat în scris aici, nu îmi place să scriu texte lungi în caseta de comentarii că este îngustă și are font mic și se întinde la nesfârșit. Sper doar, ca prin textul meu, să nu fi trezit la viață activistul din careva. Iar dacă, totuși, oroarea s-a produs și monstrul s-a trezit, îmi cer mii de scuze. N-a fost cu intenție.”

Călin-Liviu Georgescu

Mai mult