Connect with us
Pub
Calin Georgescu StiriOnlineTV Calin Georgescu StiriOnlineTV

Editoriale

Una cu Adrian Sârbu

Ai să zâmbești când ai să afli, dar nu tot ce face sau spune mogulul media Adrian Sârbu este inspirațional, iar dacă mai și citești ce scrie acum ca editorialist ai să te crăcănezi de râs direct.

Stăteam la o tărie cu un amic, absorbind shabby chic-ul Centrului Vechi, dizolvând niște ambianță în băutură, atât cât să merite să dăm pe ea cât ne-a venit pe bon, triplu față de cât făcea dacă luam băutura de la Mega și-o beam acasă, în confort și-n pahare curate.

Ședeam cam prost, înghesuit lângă un ficus care îmi flutura o frunză vioaie pe lângă chelie, pe un taburet fancy care se bălăbănea trendy pe piatra cubică de pe Covaci, cu fața spre o șaormerie care tot asmuțea spre mine niște aburi turbați, de-a trebuit să-mi schimb cămașa când am ajuns acasă, că mirosea a”cu de toate”, și nu a trabuc și whisky, cum era ideea inițială, că d-aia ieșisem la un pub, să ne publicăm dosurile pe piele natur de fotoliu esquire, nu să stăm ciuciți pe ulița hipsterilor și să jucăm popa-prostu cu replici din liceu, gen ”ia uite-o și p-asta”. Așa c-am dat-o pe politică, măcar să părem intelectuali, că inadecvați eram deja.

La politică ne pricepeam mai bine decât la ales cârciumi, ba chiar eram și în acord pe toate topicele zilei, cum ar fi ”Ce zici de hoții ăia”, ”Jos statul mafiot” și ”Unde crezi că-s banii”, așa încât singura noastră preocupare (ba chiar competiție), a devenit aceea de a găsi o sintagmă, o expresie, o poantă care să exprime cel mai bine tristețea că România ar avea acum borduri de chihlimbar și autostrăzi infinite de cristal care urcă la cer, ca în desenele animate de la Disney, la câți bani au băgat românii în curul Statului. Tot căutam în minte, printre bancurile vechi și poantele de rezervă , concluzia haioasă cu care să închidem seara, ca un corolar pilduitor și memorabil la nevinovata noastră dezbatere politică cu înjurături, nu de alta, dar măcar să avem și noi un beneficiu spiritual de la ieșirea aia, să-l ducem acasă, la cei dragi, ca pescarul care, dacă n-a prins nimic toată ziua, cumpără seara niște pește de la piață, măcar să facă un sens din toate râmele pe care le-a irosit pe baltă.

Cum concluzia scăpărătoare întârzia să apară iar mica noastră socializare risca să n-aibă fâs, am apelat la dude, aceste structuri narative moarte aplicate pe celebrități vii, și anume la un citat din Adrian Sârbu, mogulul artistic,  cel care-a făcut din profesie o religie și a denumit-o ”Cash”, el mai fiind renumit și pentru că a fost primul Netflix român, că dădea la TV seriale americane noi. A mai fost cunoscut și pentru că răpea niște de-alde nimeni cu acte de pe stradă și-i transforma în niște de-alde nimeni faimoși, cum a fost, de exemplu, editorialistul ăla cu tenisul, care era mai citit în ziare decât în cărți, căci omul nu se limitase la dude, vroia eternitate prin librărie, ceea ce nu i-a ieșit, și poate că-i mai bine, efemerul fiind, în opinia mea, insuficient prețuit în ziua de azi, uite, de exemplu, Cărtărescu, care iar n-a luat Nobelul.

Pe scurt, iată pilda ce-am pilduit.

Cică a fost odată, demult, o ședință ”de mui” în Mediapro, mogulul dând directorilor de la multele sale companii beneficiul meritat al unui manageriat mediocru, cu niște vorbe care, dacă n-au fost încă înbloguite, le consemnez eu acum, ca să dureze și să lumineze și pe alții, așa cum ne-au luminat și pe noi, pe mine și pe amicul meu, atunci, în Centrul vechi, ca o revelație despre ce și cum ar trebui să-i dai Statului, dacă tot ține el morțiș să-i dai ceva.

”V-am băgat pe gât bani. V-am băgat pe gât mașini și case”, se adresase Adrian Sârbu unei adunări nocturne de directori spășiți. ”Și voi ce mi-ați dat în schimb?” Liniște. ”Un căcat!” Pauză. Adrian Sârbu scanează mizerabilii. Ăia tăceau, morți. ”Păi dacă eu vă bag bani pe gât și voi scoateți pe partea celalată căcat… Atunci nu-i mai bine să fac o economie și, în loc de bani pe gât, să vă bag direct căcat în cur?”

Și, sigur de efect, mă las cu scaunul pe spate, capul îmi dispare sub frunzele de ficus, dar nu contează, las povestea să prindă ecou și impact. Însă, zero.

”Și care-i poanta?”, mă întreabă amicul.
”Păi, asta”, zic.
”Adică, ce? Să nu mai dăm bani la Stat, că oricum, se-alege un căcat de ei, asta-i ideea?”
”Păi, da. Nu?”
”Și ce, să ne-apucăm să ne punem singuri borduri?”
”De exemplu.”
”Hm.”
”Hm.”
Trecem peste. Plătim să plecăm. Ne uităm la banii pe care-i lăsăm pe masă. Cam mulți. Plus bacșiș. Amicul îmi citește gândurile și, mai mult ca să nu mă simt eu prost că mica mea istorisire n-a pocnit, zice: ”Lasă, mă. Să și-i bage-n cur”. Râdem. El, sincer.

Călin Georgescu

Director stirionline.tv

Advertisement Pub

Editoriale

Corporatismul Kiseleffist față-n față cu corporatismul profesionist

Calin Liviu Georgescu

Calin Liviu Georgescu

Dezbaterea publică despre felul cum contribuie multinaționalele la bugetul statului este incompletă (în mod voit), și este orientată tocmai spre a minimiza influența multinaționalelor asupra societății românești, făcând ca aceste companii să pară niște găști de șmenari din aceeași clasă cu șmenarii politici care au aruncat anatema asupra lor, ceea ce nu e cazul.

De aceea, dezbaterea seamănă cu scena din fabuloasa comedie a grupului Monty Python, ”Life of Brian” (vezi la finalul editorialului) când revoluționarii evrei își pun întrebarea ”ce-au făcut romanii pentru noi?” și descoperă o listă lungă de beneficii, ceea ce nu-i împiedică, totuși, să se declare dușmanii de moarte ai romanilor. Așa și la noi.

Un Stat birocratic, ineficient și incompetent care știe că este incapabil să colaboreze și să învețe de la modelul de eficiență și productivitate oferite de multinaționale nu are altă idee mai bună decât să dea la gioale, ca un fotbalist care, neputând să-l oprească pe atacantul adversarilor, îl faultează grosolan.

Pe de altă parte, nici multinaționala nu-i o asociație de naivi, blânzi și umaniști, ci dimpotrivă, o organizație care încurajează, recompensează și motivează caractere competitive, la fiecare nivel al organizației. Ăștia nu-s duși la biserică, să fie clar. Această particularitate pune multinaționala în opoziție fundamentală cu organizația numită Stat, și mai ales Statul Român, o organizație viciată de slugărnicie gratuită, corupție, nepotism și pafarism cronic.

Dezbaterea e cu atât mai neserioasă, cu cât tot Statul ăsta (împreună cu o mare parte dintre politicienii de azi, precum și cu majoritatea alegătorilor) a creat cadrul legislativ și economic, cadru care acum nu mai este bun, că nu se varsă ”cota” la buget.

De fapt, varsă și multinaționala cât îi dă voie legea să verse, că nu multinaționala e responsabilă cu politicile sociale, bugetul Statului șamd, șamd. Ea este responsabilă cu Return Of Investment la acționari, atât. Poate că nu varsă bani la Stat cât ar vrea milionarii socialiști, dar până la bani, multinaționala varsă în România know-how, standarde operaționale, proceduri de top în toată economia, educând fiecare persoană și entitate economică cu care intră în contact într-un fel în care Statul cu toate glumele acelea de seminarii și conferințe ale camerei de Comerț, n-a reușit și nu va reuși în veci.

Încă și mai important, de două decenii încoace, multinaționalele educă forța de muncă din România în spiritul muncii responsabile, ba chiar, în multe cazuri, o învață să să vorbească, să scrie, să citească și să se îmbrace. Că salariile nu sunt la același nivel cu cele din Suedia, nu aș zice că e vina multinaționalei, ci tot a Statului, care prin corupție sistemică și incompetență economică ține România și populația într-o formă de colectivism ignorant doar pentru a-și menține o masă de alegători ușor de orientat, la momentul potrivit, spre urna care trebuie.

De fapt, multinaționala este cea mai avansată formă de organizație comercială capitalistă, o operațiune creată anume pentru a fi eficientă în piață și pentru a genera profit, în condiții date, în mod planificat, oriunde. De aceea, atât timp cât numele jocului este capitalism, iar Statul are grijă ca multinaționala să nu afecteze interesele naționale și viața și siguranța cetățenilor, organizații de tipul multinaționalelor înseamnă progres, în timp ce organizații corupte de politicieni dubioși, așa cum arată Statul român acum, însemnă regres.

Nu sunt deloc un fan al corporatismului, cu atât mai puțin al corporatismului deșănțat, nereglementat, de la noi, dar știu exact că, dacă cineva vrea să comenteze corporatismul. multinaționalele și, în ultimul instanță, capitalismul din România, acel cineva nu poate veni din școala de gândire a milionarilor socialiști patronată de Dragnea și elita colectivisto-putinistă care o inspiră.

Situația, că după aproape 30 de ani de jaf național gândit, planificat și executat de grupul de gangsteri din zona Primăverii, Kiseleff, Modrogan, societatea încă mai pune botul la ideile acestui grup despre cum ar trebui să arate capitalismul în România, și despre cum ar trebui multinaționale să cotizeze la cariera lor politică (că doar nu credeai că este vorba, cu adevărat, despre bugetul statului), mie mi se pare de neacceptat.

Fiindcă a avut pe mână corprația românească numită Stat și a dat-o de gard, nu mai cred în capitalismul Kiseleffist. Vreau profesioniști.

Călin Georgescu

VIDEO – LIFE OF BRIAN ”What Have The Romans Ever Did For Us”

Mai mult

Editoriale

Cum funcționează activismul de scandal

Calin Liviu Georgescu

Calin Liviu Georgescu

Discriminare: acesta este unul din cele mai tocite topice ale societății și, cu siguranță, cel care are parte de cele mai ipocrite interpretări. De fapt, lucrurile sunt simplissime. România are un sistem legislativ în care discriminarea nu există, ceea ce exclude, prin simplă inadecvare, activismul anti-discriminare orientat spre modificări legislative. Dar fiindcă legea nu face viața, discriminarea continuă să existe la nivel social, mai ales la omul needucat, neevoluat, specie care se găsește din belșug, nu doar la noi. Or, exact într-acolo ar trebui să meargă activistul anti-discriminare, și nu spre instituțiile statului, instituții care, mai de voie, mai de nevoie, și-au făcut treaba pe acest subiect. A mai rămas de lucrat cu oamenii, or aici legile și reglementările nu sunt de ajuns, aici începe munca activistului social, o muncă pe care eu o văd în acest moment irosită, prost făcută. Da, detest activismul fățiș-zgomotos, dar iubesc activismul discret, de ”om-la-om”, fiindcă știu din experiență (dar și din Biblie, unde zice că Isus a vindecat un singur orb, nu o mulțime de o mie de orbi) că ”one-on-one” este sistemul cel mai productiv când vine vorba de schimbat mentalități. De fapt, activismul de scandal produce, în mod paradoxal, și mai multă discriminare, întărind opiniile existente și blocând schimbul de idei și viziuni, discuția personală, între oameni. În fiecare zi văd cum mai apare câte o nișă, câte un grupuleț social, care își cere dreptul la ”nediscriminare”, când, de fapt, primul act de discriminare este chiar constituirea acelui grup. Mai nou, Dragnea zice că vrea un CPEX cu ”8 femei și 8 bărbați”, ca să nu fie discriminare (parcă e ”8 Femmes”, titlul filmului din 2002 al lui François Ozon). E perfect stupid și direct nociv. În loc să împartă lumea în bărbați și femei, mai bine o punea pe femeia Firea să facă rampe la trotuare și căi de acces pentru persoane cu dizabilități. În loc să se laude că are o femeie premier, mai bine interzicea anunțurile de tipul ”angajez vânzătoare” sau ”femeie de serviciu”. Activistul imberb și incult sare imediat cu gura mare la cazuri izolate de discriminare pe criterii de gen, rasă și comportament sexual, ignorând discriminarea mai profundă, mai densă, a discriminării prin vârstă, larg tolerată și încurajată, inclusiv de către campionii vâlvelor publice, corporațiile multinaționale și epigonii lor locali. Văd în politica de selecție de personal entry-level a multinaționalelor o formă de sclavagism modern, prin care specimene tinere și cu înclinație către supunere sunt selectate și formate într-un singur scop: să ceară de muncă zâmbind. Ești activist social și vrei să lupți împotriva discriminării în România? Lasă-i în pace pe cei câțiva gay, romi și pe alții, și mai bine vezi sutele de mii de anunțuri de job care încep cu ”angajăm tineri” și ”angajăm tinere”. Acolo e de muncă. Te bagi? Succes!

Călin-Liviu Georgescu 

Director Știri Online TV

Mai mult

Editoriale

Ziua Unirii sărbătorită sub ăștia

iohannis tren stiri online tv

24 ianuarie este o sărbătoare uriașă pentru națiune și țară, la fel de importantă ca și 1 Decembrie, fiindcă este ziua în care a început formarea României de azi ca stat unitar și națiune unită pe teritoriul său. Fiecare înalt demnitar român ar trebui să cadă în genunchi și să mulțumească Cerului că s-a făcut Unirea, că dacă nu era ea, nu era el. Cu atât mai mult activiștii scopiți de bun simț, care ignoră Sărbătoarea Unirii ca fiind prea mică pentru ei. Mentalitatea asta a politicienilor, de trecători nesimțiți prin istoria României se reflectă și în felul cum sărbătorește Unirea omul obișnuit, care își ia obiceiurile patriotice mai mult din ce vede la ăștia, și-i păcat. D-aia, Halloweenul a devenit acum o sărbătoare mai mare ca Ziua Unirii și președintele de țară care vede asta și nu-și dă palme de rușine este o rușine pentru istoria noastră. Ziua Unirii ar fi fost și un bun prilej să onorăm Europa, că fără ea aveam și acum vamă la Focșani, și nici măcar cu Moldova, ci cu Rusia. Altă prostie care trece din gură-n gură cu această ocazie este ”Cuza a fost ales de popor și colo și dincolo”, ceea ce-i un ceaușism trecut din gură-n gură și necorectat de… cine, că n-are cine, fiindcă Unirea este o victorie a elitelor națiunii, aristocrația română, moșierii de frica cărora poporul de azi, urmaș al celui care-a făcut Unirea, l-a adus și la ținut la putere pe Iliescu și ai lui. În onoarea Unirii și a elitelor românești care au făcut-o, ar trebui ca măcar rapidul de pe ruta București-Iași să fie o bijuterie, ca Orient Expressul, că acum e unul dintre cele mai jegose trenuri de pe rutele interne. Rimează de minune cu discursul sec, ștergător de creier și gângav al lui ăsta, cum îl cheamă, ah da, Iohannis.

Călin Liviu Georgescu

Mai mult