Connect with us
Pub
stiri online tv stiri online tv

Comunicate de presă

Psiholog român dezvăluie: 6 secrete care ne mențin tineri

Oamenii de ştiinţă susţin că există o legătură între nivelul de inteligenţă al unei persoane şi modul în care acesta se raportează la procesul de îmbătrânire. 
Angela Nutu
Potrivit cunoscutului psiholog Angela Nuțu, există un clişeu care spune că vârsta noastră este direct proporţională cu modul în care credem că suntem şi cu modul în care ne simţim. “Cunoaştem cu toţii acest mit şi iată că tot mai mulți specialişti în domeniu vin astăzi şi confirmă acel lucru, și anume că toate atitudinile și așteptările noastre cu privire la îmbătrânire chiar joacă un rol important în cât de repede se produce acest fenomen în corpul nostru. Astfel, cei care îşi păstrează o minte puternică şi pozitivă au trupuri sănătoase şi îmbătrânesc mai greu faţă de cei care sunt tot timpul îngrijoraţi de anii pe care îi au”, explică Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză.
Mai mult decât atât, specialistul crede că inteligenţa influenţează starea fizică şi vârsta pe care le resimţim. Așadar, cu cât o pesoană are un coeficient de inteligenţă mai ridicat, cu atât are şanse să se menţină tânără un timp mai îndelungat.
Iată 6 idei numai bune pentru a ne menţine tineri cat mai mult timp cu putința 
1. Ia decizii bune în legatură cu sănătatea ta! “Oamenii mai inteligenți iau pur și simplu decizii mai bune în legătură cu starea lor de sănătate. Informează-te, fă-ţi controale medicale regulate, cultivă o atitudine conştientă şi relaxată în legatură cu starea ta de sănătate, tine cont de vechiul dicton ”Mens sana in corpore sano!”, declară Angela Nuțu.
2. Fii o persoană cu o mai mare „deschidere spre experiență” – persoanele deschise către experineţe noi sunt asociate cu un IQ mai ridicat. “Acest lucru se poate datora faptului că un nivel ridicat de inteligenţă ne ajută să procesăm cu mai multă ușurință informații complexe, ne creşte curiozitatea despre lume, iar sentimente precum entuziasm, curiozitate şi pofta de viaţă ne fac să ne simțim mai tineri. De altfel, deschiderea spre experiențe noi este una dintre trăsăturile de personalitate „Big Five”, fiind deci recunoscută ca o trăsătură importantă şi prezentă de-a lungul vieții”, explică psihologul.
3. Când ai făcut ultima dată ceva pentru prima dată? Fă tot timpul ceva nou! “Cei care practică exclusiv stabilitatea și rutina nu vor putea deveni niciodată aventurieri dar nici nu vor putea trăi viaţa la adevarata ei intensitate. Putem încerca cât mai mai multe lucruri noi și să ne păstrăm mintea deschisă ideilor noi pentru a ne păstra tinereţea cât mai mult timp. Deschiderea către nou este bine să înlocuiască stereotipurile legate de vârstă. Oricând poţi învăţa o limbă nouă sau poți călători undeva unde nu ai mai fost. Totul depinde de cât de liber gândeşti şi de cât îţi dai voie să acţionezi”, este de părere psihologul Angela Nuțu.
4. Bucură-te de aventură şi experienţă, dar şi de stabilitatea emoţională! „O gândire echilibrată nu ne oferă doar un stil de viaţă sănătos, ci şi longevitate. Este forte important să ştim să ne adaptăm situaţiilor pe care viaţa ni le oferă şi să nu percepem evenimentele într-o manieră atât de personală.  Este important să vedem jumătatea plină a paharului, ştiind că nu evenimentele în sine contează, ci modul în care noi le interpretăm”, spune psihologul.
5. Trăieşte în prezent, nu în trecut şi continuă să îţi faci planuri de viitor! Psihologii spun că bătrânii trăiesc din amintiri, iar tinerii cu planurile. Din momentul în care începem să ne raportăm la trecut ca şi cum viitorul nu mai există, atunci se accentuează procesul de îmbătrânire. Sfatul psihologului este să facem în aşa fel încât să avem tot timpul noi proiecte de viitor, să facem ceva pentru cei din jurul nostru, să ne implicăm şi dăruim din experienţa şi înţelepciunea pe care am acumulat-o. “Nu vrem sa generalizăm, dar se pare că nouă, românilor, ne este mai greu să ne „vedem” activi și utili și după vârsta legală de pensionare. Putem să ne căutăm modele de oameni care să ne inspire în această direcție: de exemplu, am un prieten extraordinar, un tânăr domn de 92 de ani, psihoterapeut si profesor de hipnoterapie la Universitatea din San Diego (Edwin Yager), care continuă să dezvolte proiecte ample și importante la această frumoasă vârstă, menținându-se tânăr si activ, reprezentând pentru mine o adevărată sursă de inspirație”, declară psihologul Angela Nuțu.
6. Nu-ţi mai impune restricţii! “Am 50 de ani, deci nu mai pot să mă îmbrac ca la 20…” „Tipul acesta de gândire poate fi un exemplu de credinţă limitativă după care multe persoane trecute de 50 de ani îşi ghidează viaţa. Ele reprezintă doar limitări pe care noi înşine ni le impunem mental şi apoi fizic. Din ce în ce mai mulţi oameni îşi dau seama cât de important este să fii tu însuţi şi să faci ceea ce simţi; iar odată cu vârsta, acest lucru îţi este tot mai la îndemână. Doar dă-ţi voie să fii tu însuţi!”, ne îndeamnă psihologul Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză.
Angela Nuțu este Psihoterapeut și unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România, vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Hipnoză. Are experiență de peste 10 ani în domeniul comunicării și al instruirii adulților și de peste 15 ani în domeniul antreprenoriatului și al afacerilor. Membru Fondator al Asociației Române de Coaching, Formator acreditat ANC, Trainer acreditat NLP, Trainer acreditat Metoda Centrum, Psihoterapeut.
Advertisement Pub

Comunicate de presă

Ziarul ȘtiriOnlineTV publică gratuit comunicate de presă și anunțuri publicitare

comunicate de presa

Știri Online TV publică comunicate de presă GRATUIT, ca un serviciu oferit firmelor și agențiilor de Public Relations. Pentru a publica un comunicat în Știri Online TV, pur și simplu trimiteți-ne comunicatul prin e-mail la adresa:

stirionlinetv@gmail.com (Dați click pe adresă pentru a trimite un e-mail)

Înainte de a trimite comunicatul  rețineți următoarele:

  1. Trimiterea comunicatului nu obligă ziarul Știri Online TV la publicarea lui. Ne rezervăm dreptul de a nu publica comunicatele pe care le considerăm, din varii motive, nepublicabile;
  2. Ziarul Știri Online TV își declină orice responsabilitate privind orice fel de efecte pe care publicarea unui comunicat le poate avea, sau alternativ, lipsa oricăror efecte.  Toată responsabilitatea morală și legală aparține autorului comunicatului;
  3. Trimiterea unui comunicat către ziarul Știri Online TV implică faptul că sunteți de acord cu cele de mai sus;

Ce publicăm:

  1. Comunicate de presă transmise de pe adresa de email a unei firme. Nu publicăm niciodată comunicate venite de pe adrese de email publice, cum ar fi Yahoo sau GMail. 
  2. Textul comunicatului, integral. Nu există limită de cuvinte.
  3. Un singur link de pe pagină, deci asigurați-vă că acel link trimite către websitul care vă reprezintă.
  4. O singură fotografie atașată. Dacă atașați mai mult de 1 fotografie, Redacția va alege în mod aleator una din fotografii, ștergând restul.
  5. Dimensiune foto recomandată: lățime 960px, la rezoluția de 72 dpi, landscape (pe lat). Comunicatele care au fotografie cu mult mai mare sau cu mult mai mică față de dimensiunea recomandată vor fi întârziate de la publicare, datorită timpului necesar pentru modificarea dimensiunilor fotografiei.

Ce nu publicăm:

  1. Nu publicăm comunicate sosite de pe adrese Yahoo sau GMail.
  2. Nu publicăm comunicate asupra cărora avem suspiciuni că nu provin direct de la o firmă. De exemplu, când adresa de email de pe care a venit comunicatul nu corespunde cu adresa websitului spre care trimite, avem suspiciuni. Preferăm să vedem că sursa emailului este aceeași cu firma la care se referă comunicatul.
  3. Nu publicăm comunicate cu greșeli de gramatică sau care conțin încălcări ale normelor generale de morală și profesionalism.

Răspunsuri la întrebări:


Î: Share-uiți comunicatul și pe pagina de Facebook a ziarului?

R: De la caz la caz, dacă ni se pare util pentru prietenii noștri de pe Facebook.


Î: Publicați și comunicate despre evenimente, conferințe, anunțuri de promovare în funcție, șamd?

R: Da.


Î: Publicarea comunicatului este condiționată de cumpărarea de reclamă în ziar?

R: NU, niciodată. Publicarea comunicatelor este absolut gratuită.


Î: Dacă m-am răzgândit după ce ați publicat comunicatul se poate șterge?

R: Da. Ne scrieți un e-mail și îl ștergem pe loc.


Î: Câte comunicate se pot trimite?

R: De oricâte ori aveți ceva de comunicat. Nu trimiteți mai multe comunicate cu același subiect, le ignorăm. Nu schimbați titlul comunicatului ca să pară că-i alt subiect, chiar citim comunicatele înainte de publicare și ne dăm seama.


Î: Pot face referire la comunicatul publicat, îl pot include într-o ”mapă de presă”?

R: Da.


Î: Publicați comunicatele primite în aceeași zi?

R: Dacă îl trimiteți până în orele 14:00, da. Dacă nu, a doua zi.


Recomandări pentru scrierea unui comunicat de presă:

  1. Este bine ca titlul comunicatului să înceapă cu numele firmei, ajută la SEO. Exemplu: ”CONTABILIS lansează un nou serviciu de contabilitate”
  2. Începeți prima frază cu numele firmei și bold-uiți prima frază.

Folosiți paragrafe pentru fiecare idee pe care o comunicați în text.

Mai mult

Comunicate de presă

JOC și LEGENDĂ la final de implementare

Asociația CERC – Centrul European de Resurse Creative a finalizat implementarea proiectului „JOC și LEGENDĂ / 100%”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, lansând în mediul online (https://resurse.asociatiacerc.ro) o resursă educațională care promovează patrimoniul cultural imaterial, anume jocurile copilăriei și legendele, alături de multiple alte resurse care pot sprijini cadrele didactice.
În contextul aniversării Centenarului, dar și ca urmare a faptului că anul 2018 a fost declarat de Comisia Europeană ca fiind anul promovării patrimoniului cultural („Patrimoniul cultural: unde trecutul întâlnește viitorul”), Asociația CERC – sprijinită de un grup de cadre didactice din București – a realizat o programă de curs, structurată pe 6 module (9 ore de formare) – care să poată fi utilizată de profesori în lucrul cu părinții copiilor de nivel primar (clasele I-IV).
Programa de curs are scopul de a forma competențe părinților pentru organizarea timpului liber, securizarea afectivă a copiilor și învățare prin intermediul jocurilor, urmărindu-se ca la finalul cursurilor părinții să știe care sunt caracteristicile jocurilor și legendelor și ce rol pot avea acestea în îmbunătățirea relației părinte – copil, în diverse contexte. La finalul cursului, părinții vor putea să aleagă jocuri și legende adaptate vârstei și contextelor și implicit, vor deveni promotori și „păstrători” ai patrimoniului cultural imaterial. Cursul a fost testat în cadrul unor ateliere derulate în școli, 95% dintre părinți fiind mulțumiți și foarte mulțumiți de participarea la proiect.
Materialul este dezvoltat astfel încât să fie ușor de replicat de către cadrele didactice și formatori, iar utilizarea acestuia, parțială sau totală, este liberă pentru activități non-profit. Rezultatul poate fi găsit pe platforma https://resurse.asociatiacerc.ro, alături de multe alte resurse care au stârnit până în prezent interesul a peste 8400 de persoane (vizitatori unici), fiind notate și aproape 7000 de descărcări ale resurselor educaționale deschise publicate pe platformă.
Din larga paletă a problemelor sociale cu care se confruntă România, securitatea emoțională a copiilor a devenit în ultimul timp una dintre priorități, în contextul în care datele oferite de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție arată că 6 din 10 copii simt nevoia să petreacă mai mult timp cu părinții, deși doar mai puțin de un sfert dintre părinți cred că timpul petrecut cu cei mici este prea puţin. Pe măsură ce copilul crește, timpul petrecut cu părinții în timpul săptămânii și în weekend scade.
Proiectul „JOC și LEGENDĂ / 100%” s-a desfășurat în perioada martie – noiembrie 2018 și a urmărit promovarea elementelor de patrimoniu cultural imaterial, abordând o temă socială de interes – securitatea emoțională a copiilor.
Detalii:

E-mail: office@asociatiacerc.ro
Mai mult

Comunicate de presă

STOP! victimelor pe trecerile de pietoni: Zebra 3D, soluție ingenioasă pentru prevenirea accidentelor

Țara noastră se află pe primul loc într-un clasament al ţărilor Uniunii Europene în ceea ce priveşte decesele din accidente rutiere, atunci când este avut în vedere raportul dintre numărul de victime şi populaţia totală, potrivit Eurostat. 
În România au murit, în 2017, 1.951 de oameni în accidente rutiere, anul 2008 fiind cel mai negru din ultimii 17, cu 3.000 de morţi. Multe dintre aceste accidente se petrec în orașe, la trecerile de pieton, unde tot mai mulți pietoni își pierd viața din cauza neatenției șoferilor, care sunt obosiți, nu au o vedere bună, folosesc telefonul mobil la volan sau pur și simplu trecerea nu este foarte bine semnalizată.
În acest context, Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Asociația de Psihologie și Siguranță Rutieră – PsihoTrafiQ, au demarat o amplă campanie de responsabilizare prin care își dorește să combată acest îngrijorător fenomen și au instalat trecerile de pieton 3D. Campania a debutat în Bistrița, se desfășoară în perioada iulie – decembrie 2018, iar datorită succesului de care s-a bucurat în rând pietonilor și șoferilor, acest proiect va fi extins la nivelul național.
“Practic, am preluat ideea din picturilor 3D și am creat iluzia trecerilor de pietoni tridimensionale. Într-adevăr, nu întotdeauna este vina șoferului, care ar trebui să încetinească atunci când se apropie de zebră, însă de cele mai multe ori trecerile de pietoni sunt foarte slab semnalizate, vopseaua și-a pierdut din consistență, luminile lipsesc în acele zone, fapt pentru care pericolul de accident devine tot mai mare. Prin instalarea acestor treceri 3D, dorim să le generăm șoferilor iluzia că în fața lor se află un obstacol și sunt obligați să încetinească, așa cum de fiecare dată o fac atunci când se apropie de celebrele limitatoare de viteză. Această campanie s-a bucurat de un succes foarte mare, atât în rând pietonilor care se simțeau mereu în pericol atunci când doreau să traverseze, cât în rândul șoferilor, care din motive obiective sau subiective, nu încetineau când se apropiau de trecerea de pietoni. Dorim să extrapolăm acest proiect în mai multe orașe din țară și să contribuim la reducerea accidentelor în care sunt implicați pietoni”, declară psiholog principal Ionel Simionca, vicepreședintele Asociației PsihoTrafiQ și co-organizator al proiectului “PietOM”.
Fenomen scăpat de sub control din cauza telefonului motiv la volan
Neatenţia la volan, în special utilizarea telefonului mobil în timpul şofatului, reprezintă una dintre cele mai serioase cauze de producere a accidentelor mortale. Un studiu realizat de AT&T în 2015 arată că un procent de 70% dintre şoferi sunt distraşi de telefonul mobil, 61% trimit mesaje în timp ce conduc şi 27% socializează pe Facebook.
Chiar dacă se constată o scădere de peste 40% din 2008 până în 2017 a accidentelor rutiere mortale din România, prof. univ. dr. Mihaela Rus, președintele Asociației PsihoTrafiq, afirmă că există din ce în ce mai mult accidente se produc din cauza că şoferii utilizează telefonul mobil la volan. “La o scurtă observaţie empirică, constatăm că din 10 şoferi, mai mult de jumătate dintre ei se uită în jos spre telefonul mobil, şi nu înainte, cum este normal. În special, acest comportament este mai des întâlnit la tineri, iar în contextul lipsei de experienţă şi a adrenalinei, aceştia pot pierde foarte uşor controlul volanului şi pot pune în pericol propria viaţa şi a celorlalţi participanţi la trafic. Fără doar şi poate, este un fenomen care a scăpat de sub control, iar acest comportament trebuie amendat mai drastic sau redus prin metode specifice, cum ar fi și introducerea trecerilor 3D în orașele din România”, afirmă prof. univ dr. Mihaela Rus, preşedintele Asociaţiei de Psihologiei şi Siguranţă Rutieră – PsihoTrafiQ. Dacă totuşi trebuie să răspundem la un apel urgent în timp ce ne aflăm la volan, specialistul recomandă şoferilor folosirea unui handsfree wireless sau cumpărarea unui dispozitiv care conectează telefonul mobil la maşină. În acelaşi timp, coordonatorul campaniei nu le recomandă şoferilor să folosească un handsfree cu fir deoarece există oricând riscul ca firul să se încolăcească în jurul volanului şi să îi creeze probleme de manevrare.
Campanii de responsabilizare a participanţilor la trafic, nominalizate de foruri europene
Asociaţia “PsihoTrafiQ” a derulat, în ultimii ani, campanii de responsabilizare a participanţilor la trafic, coordonate de prof. univ. dr. Mihaela Rus și psihologul principal Ionel Simionca – vicepreşedintele Asociaţiei, în vederea reducerii acestor comportamente disfuncţionale, care tind să contamineze comportamental din ce în ce mai mulţi şoferi. Printre acestea, amintim campaniile naţionale “(Micro)Somnul la volan – un pericol real!” şi “Alcoolul la volan este un accident”, campanii de responsabilizare socială care sunt prezente pe website-ul Comisiei Europene (Carta Europeană a Siguranței Rutiere – (http://www.erscharter.eu/en/content/national-campaign-sleepiness-driving-real-danger-social-responsibility-campaign), fiind nominalizate la Excellence in Road Safety Awards 2016 (http://www.erscharter.eu/ro/excellence-road-safety-awards-2016). Totodată, Asociaţia organizează cursuri de formare, adresate psihologilor, menite să formeze din ce în ce mai mulţi experţi în psihologia transportului, care să promoveze educaţia rutieră şi atitudinile responsabile în trafic. Mai multe informaţii găsiţi pewww.psihotrafiq.ro.
Mai mult