Nu știm ce zace în cel care tace și face

Nimeni nu poate nega că prima reacție a publicului după incendiul de la Bamboo a fost de suspiciune față de Iohannis. Cu toți au zis-o, au scris-o pe Facebook sau doar au gândit-o: ”Iar?!?” Și asta s-a întâmplat deoarece tragedia de la Colectiv a lăsat, nu doar urme adânci, de neșters, în familii și în conștiința publicului larg, dar și o destul de serioasă suspiciune față de modalitățile oculte în care Iohannis ar putea fi capabil să se implice în viața politică și publică. Dar să fie clar: în acest moment, nu există nici cea mai mică dovadă că grupul de interese din jurul Președintelui ar putea fi implicat în tragedia de la Colectiv, deși anti-iohaniștii radicali susțin că momentul în care s-a declanșat tragedia este dovadă destul. Se înșeală, desigur. Chiar și așa, suspiciunea rămâne, iar incendiul de la Bamboo a reaprins-o. De ce simțim asta? Cum poate fi un om și un om politic să fie, în continuare, suspectat de implicare în acțiuni oribile, atunci când nu există nici un fel de dovadă și nici un fel de legătură existentă sau presupusă între acel om și tragicul eveniment? Explicația este simplă: în ochii publicului larg, Iohannis are o imagine de om care, pur și simplu, ar părea capabil de așa ceva. Știm exact că n-ar putea. Dar, cumva, simțim invers. Clar, o chestiune subiectivă, de percepție, de imagine.  Și nimeni nu-și dorește o imagine ca asta. Dar  este o imagine de care numai Iohannis este vinovat. A început cu acel celebru ”ghinion”. A continuat cu numeroase ieșiri publice butucănoase, lapidare, ne-empatice, unele direct nedemne de un Președinte. La toate acestea, se adaugă și reziduuri din memoria colectivă, de pe vremea președinției lui Iliescu, cel care a asmuțit minerii și agenții deghizați în mineri peste civili. Este o imagine de mașinărie nemțească lipsită de inimă și compasiune, o imagine care suportă scenarii inimaginabile, o imagine ”ajutată” să se contureze (cum se putea altfel?) și de către propaganda social-democrată, dar și de afilierea lui Iohannis la același partid ca și Băsescu, la PPE, partidul care a adus o nemiloasă curbă de sacrificiu pentru români. Dar ar fi greșit să gândim, superficial și revanșard, că este doar un simplu caz de ”ghinionul se întoarce”. În acest caz, imaginea are conținut. La Iohannis, lipsa de empatie cu națiunea pe care o conduce este evidentă în cele mai mici gesturi, de la cele omenești, la cele prezidențiale. Sub aparența de om cumpătat și echilibrat, stă un om ale cărui reacții instituționale sunt mutești, adesea bruște și agresive, trâdând mentalitatea unei persoane capabile de orice pentru a-și atinge scopurile. Are Iohannis de-a face cu Bamboo? Nu. Dar, Bamboo cu Iohannis, da. Pentru că incendiul de la Bamboo a stârnit din nou acea veche neliniște pe care am simțit-o cu toții după Colectiv. Aceea că nu poți ști niciodată ce zace într-un om care tace și face.

Călin Georgescu / Director editorial Știri Online TV

Calin Liviu Georgescu STIRI ONLINE TV este ziarul tau online pentru stiri, informatii utile si editoriale. Fondat in anul 2016 de Călin-Liviu Georgescu, ziarul online stirionline.tv ofera pentru milioane de cititori acces la stiri de calitate si pentru advertiseri spatii publicitare de cea mai buna calitate. Oferta de publicitate a ziarului StiriOnline.TV este diversificata si accesibila. Pentru IMM si companii care nu isi permit deocamdata un buget de publicitate, ziarul StiriOnline.TV ofera posibilitatea de a publica comunicate de presa in mod gratuit. Puteti contacta Redactia pentru mai multe detalii informatii la adresa de e-mail: stirionlinetv@gmail.com sau prin intermediul paginii noastre de Facebook: Facebook/StiriOnlineTV  StiriOnlineTV Facebook Page
 

S-ar putea să-ți placă și...

Loading...