Connect with us
Pub
Stiri Online Tv 4 Stiri Online Tv 4

Ultra Scurte

”Greu de înțeles muțenia șefului statului față de moartea unei personalități de prim rang…”.

DIN PRESĂ: ”…greu de înțeles muțenia șefului statului față de moartea unei personalități de prim rang…”.
Observația se referă la lipsa oricărui mesaj de condoleanțe transmis de Președinte sau Administrația Prezidențială la moartea academicianului Zoe Petre, lipsă notabilă inclusiv din perspectiva faptului că Iohannis nu-i deloc timid când vine vorba să regrete decese, și însuși Ellie Wiesel din ceruri, ca beneficiar al condoleanțelor prezidențiale, poate confirma că Iohannis regretă ceas, la timp și de calitate. Eroarea presei vine însă din folosirea expresiei ”greu de înțeles”. Eu nu înțeleg ce-i așa de greu de înțeles, fiindcă, filosofic vorbind, lipsa unui lucru nu este un nimic de nepătruns, nu este un zero greu de deslușit, ci dimpotrivă, este pura manifestare în existență a contrariului acelui lucru. Complicat? Hai să-ncerc și fără filosofie. De exemplu, lipsa bunăstării la om nu este o altfel de bunăstare, ci este exact contrariul bunăstării, adică sărăcie. Tot așa și în cazul lui Iohannis. Lipsa părerii de rău nu este o mai greu de înțeles părere de rău, ci chiar opusul părerii de rău, adică părerea de bine. Așa încât, să fii Iohannis și să nu-ți exprimi regretul față de decesul unui român de calibrul academicianului Zoe Petre, nu este ca și cum ți-ar fi indiferent (chit că și asta ar fi de neacceptat), ci este ca și cum ai transmite un mesaj public de ne-condoleanțe (dacă există așa ceva), de tipul: ”Nu regret deloc trecerea în nefință a academiciunui Zoe Petre. Semnat, Klaus Iohannis, președintele României”. Așadar, ce-i greu de înțeles aici? Personajul este, pur și simplu, coerent cu sine însuși.

Artistotel

TV

Advertisement Pub

Breaking News

Kelemen Hunor îi pune etichetă lui Pleșu

Hunor

Kelemen Hunor l-a etichetat pe Andrei Pleșu drept ”un om cu mult tact, dar meschin”. Hunor a replicat unui editorial al lui Andrei Pleșu în care Pleșu scria: ”nu-mi iese din minte proasta creștere, lipsa de tact, mediocritatea contextuală a unui lider maghiar, care a ținut sa precizeze că minoritatea pe care o reprezintă nu vrea și nu poate să participe la sărbatoarea Centenarului.”

Hunor a completat scriind că el preferă să fie considerat ”prost crescut dar sincer”.

Mai mult

Stiri Online

Stiri Online TV la subiect: procurorii amenință cu pensionarea

TV pe Facebook: Horodniceanu zice că procurorii amenință cu pensionarea. Cred că amenință doar bugetul de pensii, că altceva ce. Ar trebui să-i lase-n pensie, că dacă rămân ei, le plătim salariile noi, cu toții. Dacă ies, numai tefelimea plătește. Iubești, plătești.

Mai mult

Stiri Online

Stiri Online TV la subiect: Antena 3 exclusă de la aniversarea PNL

TV pe Facebook: PNL-iștii i-au dat afară pe Antena 3 de la evenimentul de aniversare a 143 de ani de liberalism dar mai bine se dădeau afară pe ei înșiși, că PNL este astăzi partid creștin-democrat, nu liberal, ce treabă mai au ei cu Brătienii & Comp. Dacă erau liberali, ar fi trebuit să-i lăse pe Antena3 la eveniment dar să nu le dea maximixuri.

Mai mult