Connect with us
Pub
Calin Georgescu Office 1 Calin Georgescu Office 1

Editoriale

Dunkirk pe românește

Este greu, aproape imposibil, să definești patriotismul ca pe o simplă artă de a supraviețui, dar filmul (acum pe ecrane) face exact asta, și făcând asta, ne ajută și pe noi, românii, să ne înțelegem pe noi înșine mai bine. Cum poate fi ”patriotic” să nu vrei nimic altceva decât să-ți salvezi pielea? Cum poți fi mândru, nu că te-ai ridicat după un eșec, dar că pur și simplu, i-ai supraviețuit? Ba mai mult, cum poți rămâne tu însuți atunci când știi exact că viața îți aliniază în viitorul apropiat numai eșecuri, unul după altul? Văzând Dunkirk, ultimul film al lui Christopher Nolan (noul Kubrik, în opinia mea) am re-înțeles românismul și, cumva, am ieșit din sală mai mândru că sunt român și, în general, mai patriot.

Fac o paranteză pentru a nota (încă o dată, pentru cine m-a mai citit) eșecul elitelor cinematografice de la noi de a găsi nuanța care să capteze și să exprime tragica subtilitate a patriotismului românesc. După 25 de ani de cinema ”liber”, de la Caranfil la Puiu, trecând prin Mungiu, nu avem încă ideea și filosofia care să exprime și să inspire ceea ce suntem. Defetism minor, filosofii laterale, distracție jmecheră, profunzimi goale, asta da, asta le-a ieșit autorilor români de cinema. Dar ”aia”, singura care conta, nu, deloc. I-a ieșit, în schimb, lui Nolan, în Dunkirk, în 2 ore în care arată că este eroism în eșec, chiar dacă tu, cel care eșuează, încă nu o știe. Eu cred că în România, fiecare zi este un Dunkirk, iar fiecare român este un soldat abandonat de conducători pe o plajă a morții, un soldat aflat într-o disperată căutare a unei bărcuțe cu care să-și salveze viața, mereu în alertă, privind mereu în sus cu spaima de următoarea pacoste, de următoarea năpastă. Apoi, cumva, acest biet soldat o scoate la capăt. Victorie? Da. Poate că nu avem noi, ca stat și națiune, mari victorii în mari bătălii, dar mie mi se pare că victoria asta a noastră, așa prăpădită cum pare ea, este mai valoroasă tocmai fiindcă este făcută din milioane și milioane de mici victorii personale, cotidiene, victorii care, adesea, nu sunt nimic mai mult decât un ”am scos-o la capăt și azi”. Eu cred că victoria asta colectivă este, de fapt, D-Day-ul nostru cel de tote zilele și merită onorat ca atare. Și nu-mi place să zic asta, dar n-am încotro: du-te să vezi acest film american ca să nu-ți mai fie jenă că ești român (dacă, cumva, ți-a fost vreodată). Zic.

LATER EDIT: Apropo de poza din ilustrația articolului. Imaginea soldatului care întoarce fața spre cameră dintr-o mare de caschete ne este familiară nouă din filmul ”Pădurea spânzuraților” (1964) al lui Ciulei, și ai zice că Nolan s-a inspirat de acolo, însă nu este așa, Ciulei a luat-o din ”Paths of glory” (1957), de la Kubrik, iar Kubrik din ” All Quiet on the Western Front” (1930), al lui Lewis Milestone, Milestone fiind, de fapt, un român moldovean de origine evreiască, pe nume Leib Milstein, născut la Chișinău. Ca să vezi 🙂

Călin Georgescu

Advertisement Pub

Editoriale

Corporatismul Kiseleffist față-n față cu corporatismul profesionist

Calin Liviu Georgescu

Calin Liviu Georgescu

Dezbaterea publică despre felul cum contribuie multinaționalele la bugetul statului este incompletă (în mod voit), și este orientată tocmai spre a minimiza influența multinaționalelor asupra societății românești, făcând ca aceste companii să pară niște găști de șmenari din aceeași clasă cu șmenarii politici care au aruncat anatema asupra lor, ceea ce nu e cazul.

De aceea, dezbaterea seamănă cu scena din fabuloasa comedie a grupului Monty Python, ”Life of Brian” (vezi la finalul editorialului) când revoluționarii evrei își pun întrebarea ”ce-au făcut romanii pentru noi?” și descoperă o listă lungă de beneficii, ceea ce nu-i împiedică, totuși, să se declare dușmanii de moarte ai romanilor. Așa și la noi.

Un Stat birocratic, ineficient și incompetent care știe că este incapabil să colaboreze și să învețe de la modelul de eficiență și productivitate oferite de multinaționale nu are altă idee mai bună decât să dea la gioale, ca un fotbalist care, neputând să-l oprească pe atacantul adversarilor, îl faultează grosolan.

Pe de altă parte, nici multinaționala nu-i o asociație de naivi, blânzi și umaniști, ci dimpotrivă, o organizație care încurajează, recompensează și motivează caractere competitive, la fiecare nivel al organizației. Ăștia nu-s duși la biserică, să fie clar. Această particularitate pune multinaționala în opoziție fundamentală cu organizația numită Stat, și mai ales Statul Român, o organizație viciată de slugărnicie gratuită, corupție, nepotism și pafarism cronic.

Dezbaterea e cu atât mai neserioasă, cu cât tot Statul ăsta (împreună cu o mare parte dintre politicienii de azi, precum și cu majoritatea alegătorilor) a creat cadrul legislativ și economic, cadru care acum nu mai este bun, că nu se varsă ”cota” la buget.

De fapt, varsă și multinaționala cât îi dă voie legea să verse, că nu multinaționala e responsabilă cu politicile sociale, bugetul Statului șamd, șamd. Ea este responsabilă cu Return Of Investment la acționari, atât. Poate că nu varsă bani la Stat cât ar vrea milionarii socialiști, dar până la bani, multinaționala varsă în România know-how, standarde operaționale, proceduri de top în toată economia, educând fiecare persoană și entitate economică cu care intră în contact într-un fel în care Statul cu toate glumele acelea de seminarii și conferințe ale camerei de Comerț, n-a reușit și nu va reuși în veci.

Încă și mai important, de două decenii încoace, multinaționalele educă forța de muncă din România în spiritul muncii responsabile, ba chiar, în multe cazuri, o învață să să vorbească, să scrie, să citească și să se îmbrace. Că salariile nu sunt la același nivel cu cele din Suedia, nu aș zice că e vina multinaționalei, ci tot a Statului, care prin corupție sistemică și incompetență economică ține România și populația într-o formă de colectivism ignorant doar pentru a-și menține o masă de alegători ușor de orientat, la momentul potrivit, spre urna care trebuie.

De fapt, multinaționala este cea mai avansată formă de organizație comercială capitalistă, o operațiune creată anume pentru a fi eficientă în piață și pentru a genera profit, în condiții date, în mod planificat, oriunde. De aceea, atât timp cât numele jocului este capitalism, iar Statul are grijă ca multinaționala să nu afecteze interesele naționale și viața și siguranța cetățenilor, organizații de tipul multinaționalelor înseamnă progres, în timp ce organizații corupte de politicieni dubioși, așa cum arată Statul român acum, însemnă regres.

Nu sunt deloc un fan al corporatismului, cu atât mai puțin al corporatismului deșănțat, nereglementat, de la noi, dar știu exact că, dacă cineva vrea să comenteze corporatismul. multinaționalele și, în ultimul instanță, capitalismul din România, acel cineva nu poate veni din școala de gândire a milionarilor socialiști patronată de Dragnea și elita colectivisto-putinistă care o inspiră.

Situația, că după aproape 30 de ani de jaf național gândit, planificat și executat de grupul de gangsteri din zona Primăverii, Kiseleff, Modrogan, societatea încă mai pune botul la ideile acestui grup despre cum ar trebui să arate capitalismul în România, și despre cum ar trebui multinaționale să cotizeze la cariera lor politică (că doar nu credeai că este vorba, cu adevărat, despre bugetul statului), mie mi se pare de neacceptat.

Fiindcă a avut pe mână corprația românească numită Stat și a dat-o de gard, nu mai cred în capitalismul Kiseleffist. Vreau profesioniști.

Călin Georgescu

VIDEO – LIFE OF BRIAN ”What Have The Romans Ever Did For Us”

Mai mult

Editoriale

Cum funcționează activismul de scandal

Calin Liviu Georgescu

Calin Liviu Georgescu

Discriminare: acesta este unul din cele mai tocite topice ale societății și, cu siguranță, cel care are parte de cele mai ipocrite interpretări. De fapt, lucrurile sunt simplissime. România are un sistem legislativ în care discriminarea nu există, ceea ce exclude, prin simplă inadecvare, activismul anti-discriminare orientat spre modificări legislative. Dar fiindcă legea nu face viața, discriminarea continuă să existe la nivel social, mai ales la omul needucat, neevoluat, specie care se găsește din belșug, nu doar la noi. Or, exact într-acolo ar trebui să meargă activistul anti-discriminare, și nu spre instituțiile statului, instituții care, mai de voie, mai de nevoie, și-au făcut treaba pe acest subiect. A mai rămas de lucrat cu oamenii, or aici legile și reglementările nu sunt de ajuns, aici începe munca activistului social, o muncă pe care eu o văd în acest moment irosită, prost făcută. Da, detest activismul fățiș-zgomotos, dar iubesc activismul discret, de ”om-la-om”, fiindcă știu din experiență (dar și din Biblie, unde zice că Isus a vindecat un singur orb, nu o mulțime de o mie de orbi) că ”one-on-one” este sistemul cel mai productiv când vine vorba de schimbat mentalități. De fapt, activismul de scandal produce, în mod paradoxal, și mai multă discriminare, întărind opiniile existente și blocând schimbul de idei și viziuni, discuția personală, între oameni. În fiecare zi văd cum mai apare câte o nișă, câte un grupuleț social, care își cere dreptul la ”nediscriminare”, când, de fapt, primul act de discriminare este chiar constituirea acelui grup. Mai nou, Dragnea zice că vrea un CPEX cu ”8 femei și 8 bărbați”, ca să nu fie discriminare (parcă e ”8 Femmes”, titlul filmului din 2002 al lui François Ozon). E perfect stupid și direct nociv. În loc să împartă lumea în bărbați și femei, mai bine o punea pe femeia Firea să facă rampe la trotuare și căi de acces pentru persoane cu dizabilități. În loc să se laude că are o femeie premier, mai bine interzicea anunțurile de tipul ”angajez vânzătoare” sau ”femeie de serviciu”. Activistul imberb și incult sare imediat cu gura mare la cazuri izolate de discriminare pe criterii de gen, rasă și comportament sexual, ignorând discriminarea mai profundă, mai densă, a discriminării prin vârstă, larg tolerată și încurajată, inclusiv de către campionii vâlvelor publice, corporațiile multinaționale și epigonii lor locali. Văd în politica de selecție de personal entry-level a multinaționalelor o formă de sclavagism modern, prin care specimene tinere și cu înclinație către supunere sunt selectate și formate într-un singur scop: să ceară de muncă zâmbind. Ești activist social și vrei să lupți împotriva discriminării în România? Lasă-i în pace pe cei câțiva gay, romi și pe alții, și mai bine vezi sutele de mii de anunțuri de job care încep cu ”angajăm tineri” și ”angajăm tinere”. Acolo e de muncă. Te bagi? Succes!

Călin-Liviu Georgescu 

Director Știri Online TV

Mai mult

Editoriale

Ziua Unirii sărbătorită sub ăștia

iohannis tren stiri online tv

24 ianuarie este o sărbătoare uriașă pentru națiune și țară, la fel de importantă ca și 1 Decembrie, fiindcă este ziua în care a început formarea României de azi ca stat unitar și națiune unită pe teritoriul său. Fiecare înalt demnitar român ar trebui să cadă în genunchi și să mulțumească Cerului că s-a făcut Unirea, că dacă nu era ea, nu era el. Cu atât mai mult activiștii scopiți de bun simț, care ignoră Sărbătoarea Unirii ca fiind prea mică pentru ei. Mentalitatea asta a politicienilor, de trecători nesimțiți prin istoria României se reflectă și în felul cum sărbătorește Unirea omul obișnuit, care își ia obiceiurile patriotice mai mult din ce vede la ăștia, și-i păcat. D-aia, Halloweenul a devenit acum o sărbătoare mai mare ca Ziua Unirii și președintele de țară care vede asta și nu-și dă palme de rușine este o rușine pentru istoria noastră. Ziua Unirii ar fi fost și un bun prilej să onorăm Europa, că fără ea aveam și acum vamă la Focșani, și nici măcar cu Moldova, ci cu Rusia. Altă prostie care trece din gură-n gură cu această ocazie este ”Cuza a fost ales de popor și colo și dincolo”, ceea ce-i un ceaușism trecut din gură-n gură și necorectat de… cine, că n-are cine, fiindcă Unirea este o victorie a elitelor națiunii, aristocrația română, moșierii de frica cărora poporul de azi, urmaș al celui care-a făcut Unirea, l-a adus și la ținut la putere pe Iliescu și ai lui. În onoarea Unirii și a elitelor românești care au făcut-o, ar trebui ca măcar rapidul de pe ruta București-Iași să fie o bijuterie, ca Orient Expressul, că acum e unul dintre cele mai jegose trenuri de pe rutele interne. Rimează de minune cu discursul sec, ștergător de creier și gângav al lui ăsta, cum îl cheamă, ah da, Iohannis.

Călin Liviu Georgescu

Mai mult