Connect with us
Pub
Posta Posta

La faţa locului

Cu mâna gheară pe portofel

Exact ieri. Intru la Poștă să trimit un plic, zic: . Eu vi-l pun la , dar să știți că nu știu când ajunge. Păi, de ce? Păi, uite sacul cu poșta, nu l-au luat de trei zile. Și când vine să-l ia? Nu știu. Deci, să-l pun ”normal”? Păi, e tot aia, că și sacul cu poșta curentă e tot aici, uite-l dincoace. Aș face gât, dar l-am văzut pe unul, mai înainte, cu gura mare, și funcționara l-a absorbit precum Marea Neagră un pahar cu apă, ce să facă săraca, leafă mică, sindicat slab, singură la patru ghișee, computer și printer din anii 90, ștampile și formulare din anii 60. Reclamație, nu ține, procedurile sunt halucinante și durează între trei și șase luni, și pe urmă abia dacă îmi dă banii înapoi, după cum citesc pe un perete. Am stat deja douăzeci de minute la coadă, nu pot să arunc timpul ăsta pe fereastră și îmi dau seama că iar m-au prins, din lene, din neatenție, am lăsat garda jos și Statul m-a futut iar. Mă simt captiv în mintea unui funcționar sadic, diabolic, asasin. Dar n-am încotro, trebuie să trăiesc. Îmi activez mintea de român hărșit și dau banul jos, trimit Prioripost, într-o logică care era normă pe vremea lui Ceaușescu și pe care o accesez doar în situații de criză: ”chiar dacă nu știu când pleacă și când ajunge plicul, măcar să ajungă înaintea altor plicuri care nu se știe când pleacă și când ajung”. A ajuns în nouă zile. Bine c-a ajuns, totuși, mă gândesc, în aceeași logică de român cu cicatrici pe creier. Azi, citesc în ziare că fostul director al Poștei (2014-2016), Alexandru Petrescu, actualul Ministru al economiei, și-a dat vreo 55 de mii de euro bonus pentru că pus Poșta pe profit. Posibil. Acum, că am simțit pe buzunarul meu cum a făcut profitul ăla, aștept, cu o mână făcută gheară pe portofel și cu cealaltă pe cur, ca să nu-mi intre țeapa prea adânc, să urnească Petrescu și economia.

Călin Georgescu- Știri Online TV

Advertisement Pub

Breaking News

Gara de Nord: o rușine pentru România, imagine vie a incompetenței guvernanților

– Munca unui funcționar aflat în serviciul public nu trebuie niciodată evaluată după declarații și intenții, ci după rezultate, după ce se vede cu ochiul liber că ”s-a realizat”. Iar la Gara de Nord, ceea ce se vede este incomptență, indolență și, probabil, corupție. De unde să începem? de la ”Intrare”.

INTRARE

Literele de fier vopsit ”Intrare” au fost montate în 1974 și timp de câțiva ani a funcționat și neonul care le ilumina. Patruzeci de ani mai târziu, ele sunt în ”starea originală”. Contribuția nenumăraților directori care s-au perindat la conducere se vede: un autocolant sărăcăcios lipit pe geamul de deasupra ușii.

BAGAJE

Aceste 24 de casete pentru depozitarea temporară a bagajelor  sunt TOATE casetele de depozitare din Gara de Nord, cea mai mare gară a țării. În plus, prețul este exorbitant: 15 lei / 8 ore!

Altă opțiune este ghișeul de bagaje de mână, același de la înființarea gării și până acum, prost semnalizat și departe de peroane. Despre halul în care arată, nici nu mai merită scris, că se vede cu ochiul liber.

TALCIOC

Centrul holului mare al Gării de Nord arată ca un talcioc, cu tarabe improvizate care vând fleacuri. În timpul sosirii trenurilor, spațiile de trecere devin insuficiente datorită tarabelor. Ideea de amplasa aceste tarabe trădează ideea managementului despre spațiul pe care îl are în bună administrare, o idee care seamănă mai mult cu administrarea unui mall, nu a unui spațiu public (și istoric) destinat confortului călătorilor.

CHIOȘCURI LA LIBER

Nu există nici un plan, nici un fel de preocupare privind fluența călătorilor și aspectul Gării de Nord. Fiecare chioșcar se simte liber să-și decoreze chioșcul după cum crede, cum ar fi acesta, care și-a încropit un fel de căbănuță de lemn.

ZERO CĂRUCIOARE PENTRU BAGAJE

În Gara de Nord nu există primul lucru de utilitate, cărucioare de mână pentru bagaje. Dar chiar și dacă ar exista, ar fi greu de folosit, fiindcă jumătate din suprafața pardoselilor din Gară este improprie.

PARCĂRI-DEZASTRU 

Parcările din jurul Gării de Nord sunt nesistematizate și bântuite permanent de vagabonzi. Să parchezi este un risc, fie pentru a găsi mașina spartă sau zgâriată, fie pentru a nu rămâne blocat de alte mașini.

ABERAȚII, NEGLIJENȚĂ, URÂȚENIE 

Rondul din fața Gării de Nord este, în mod aberant, complet închis de gărdulețe, astfel încât nu folosește nimănui. Imagini ale indolenței sunt peste tot, cum ar fi trotuar imprecticabil din cauza instalației de la fântâna arteziană, sau legături electrice complet descoperite, sau niște butoaie folosite pentru a ”asigura” scheletul unei instalații publicitare desființate.

Mai mult

Editoriale

Ziua Unirii sărbătorită sub ăștia

iohannis tren stiri online tv

24 ianuarie este o sărbătoare uriașă pentru națiune și țară, la fel de importantă ca și 1 Decembrie, fiindcă este ziua în care a început formarea României de azi ca stat unitar și națiune unită pe teritoriul său. Fiecare înalt demnitar român ar trebui să cadă în genunchi și să mulțumească Cerului că s-a făcut Unirea, că dacă nu era ea, nu era el. Cu atât mai mult activiștii scopiți de bun simț, care ignoră Sărbătoarea Unirii ca fiind prea mică pentru ei. Mentalitatea asta a politicienilor, de trecători nesimțiți prin istoria României se reflectă și în felul cum sărbătorește Unirea omul obișnuit, care își ia obiceiurile patriotice mai mult din ce vede la ăștia, și-i păcat. D-aia, Halloweenul a devenit acum o sărbătoare mai mare ca Ziua Unirii și președintele de țară care vede asta și nu-și dă palme de rușine este o rușine pentru istoria noastră. Ziua Unirii ar fi fost și un bun prilej să onorăm Europa, că fără ea aveam și acum vamă la Focșani, și nici măcar cu Moldova, ci cu Rusia. Altă prostie care trece din gură-n gură cu această ocazie este ”Cuza a fost ales de popor și colo și dincolo”, ceea ce-i un ceaușism trecut din gură-n gură și necorectat de… cine, că n-are cine, fiindcă Unirea este o victorie a elitelor națiunii, aristocrația română, moșierii de frica cărora poporul de azi, urmaș al celui care-a făcut Unirea, l-a adus și la ținut la putere pe Iliescu și ai lui. În onoarea Unirii și a elitelor românești care au făcut-o, ar trebui ca măcar rapidul de pe ruta București-Iași să fie o bijuterie, ca Orient Expressul, că acum e unul dintre cele mai jegose trenuri de pe rutele interne. Rimează de minune cu discursul sec, ștergător de creier și gângav al lui ăsta, cum îl cheamă, ah da, Iohannis.

Călin Liviu Georgescu

Mai mult

Fotoreportaj

Red Bull pe dos

Teodorescu

Red Bull pe dos. Apropo de muzică… sau de absența ei, de când a ajuns o miorlăială ineptă, unsă cu ironie scremută, pe-o poezică de școlar de-a treia, să treacă drept muzică, sau și mai, inexplicabil, drept manifest, ”manifestul Pieței”, cum citesc pe ici-colo? Zic de jenanta melodie Domnu’ Soros, de domnul Taxi-Teodorescu, melodia care, și dacă i-o comanda Soros însuși, n-o plătea să-l omori, ba chiar cred că, așa nonagenar cum e, Soros se însuflețea și-l fugărea pe Teodorescu pe scări și-i făcea ghitara guler. Sufletul de revoluționar (chiar ș-așa, pașnicist, cum e stilul acuma), care se simte pansat și exprimat de piesa aia ar trebui să intre la o cură de bărbăție, cu un extract de fudulii de taur, vultur, sau leu, ceva, dacă nu cumva ar trebui să ia vitamine cu muzică mai vânjoasă, să se mai întremeze în spirit. Cine e în dubiu, și nu știe care e muzică stimulativă pentru proteste și care nu, propun, de referință, piesa nemuritorilor BUG Mafia de mai jos. Sau cine n-are aderență la BUG, poate să ia cu încredere Negru Vodă a lui Phoenix, care n-are termen de expirare, dă rezultate ca-n prima zi. Dar Taxi, nu. Aia, măi băieți, doar moaie și întristează trupul și mintea, ca un fel de Red Bull pe dos. 

Mai mult