Connect with us
Pub
Calin Georgescu Office 1 Calin Georgescu Office 1

Editorialul zilei de Călin-Liviu Georgescu

Adevărul și numai adevărul despre ”protocoale”

Calin Georgescu

Fiindcă ministrul Tudorel Toader a spus că va audita afacerea ”protocoalelor” dintre direcțiile Ministerului Public și , contribui și eu, benevol (adică, nechemat și neîntrebat, așa cum ne place nouă pe Facebook), punând la dipoziția celor interesați toată cunoașterea mea în domeniu, cunoaștere care, știu, este și limitată, și dedusă, ba chiar și inventată, pe ici pe colo, pentru a face legătura între părți. Pe scurt, este doar un mic fragment din ceea ce știm cu toții, dar nimeni nu are dovezi. De unde știm? Din ce se vede. Fiindcă, până la urmă, realitatea nu are nevoie să apară în Monitorul Oficial pentru a exista. Ea doar este. Așadar.

O formă rudimentară de ”” exista încă de pe vremea președintelui Ion Iliescu, sub forma unor informări care semnalau hoțiile flagrante ale ”emanaților”. Aceste informări își aveau tradiția în informările Securității despre membri de partid, informări care erau cu atât mai vaste cu cât omul urca în ierarhia de partid și de stat. Este de la sine înțeles că ele nu se scriau singure, ci erau realizate de un personal eficient și competent, personal care acționa în teren într-un mod destul de asemănător cu felul cum acționează personalul astăzi. Toată gândirea din spatele acestui mic și eficient sistem paralel de justiție era acela de a invalida (dacă era cazul) persoanele prea deștepte ca să lase urme de hârtie. Astfel, de multe ori, deciziile luate în baza acestor informări se făceau în baza calității anturajului. De exemplu, dacă tu erai curat, dar te mișcai fluent într-un anturaj de ”mânjiți”, Securitatea nu își bătea capul să caute probe, deducea că ești și tu ”mânjit”. Și, de cele mai multe ori, avea dreptate. Odată calificat ca ”mânjit”, aveai trei variante: fie lucrai cu Securitatea și deveneai sursa ei printre ”mânjiți”, fie dădeai toată agonsieala și erai scos din ”aparat” pe mutește, fie nu bifai nici una din cele de mai sus și atunci îți făceau un dosar pentru un fleac (dacă nu avea ”fleacul”, îți inventau unul) și trăiai pentru restul vieții, fie cu nițică pârnaie și cazier, fie doar cu cazier.

Această structură de informații care, în mod tradițional, folosea echipe mixte de informatori, agenți, procurori și judecători, au devenit foarte productive (inclusiv la propriu, adică financiar), în vremea guvernului Năstase, deoarece au început să pună accentul pe ”agoniseală”, în sensul că dacă dădeai banul la partid sau la omul indicat de către partid, scăpai de griji pentru o vreme, iar dacă dădeai regulat, scăpai pentru totdeauna, ba chiar ți se dădea și nițel acces la putere, pe la un minister, agenție sau în parlament. Deci, bine.

Lucrurile s-au complicat odată cu Băsescu. De unde, până la el, dădeai banul la partid și erai ok, de la Băsescu încolo informările au început să fie folosite și pentru a decima partidele concurente. În plus, ”taxa de protecție” a crescut, de la un 10-30%, la peste 50% (chiar și 80% în unele cazuri extreme), situație care a distrus, practic proiectele realizate din investiții de stat, fiindcă contractorii, după ce dădeau taxa la partid, nu mai avea bani să termine proiectele. Ba mai mult.

Geniu malefic, Băsescu a pus la dispoziția aliaților (UE și SUA) controlul asupra structurilor mixte de informații, pentru a-și masca epurările politice sub aparența comenzilor externe. De fapt, aliații nu au și nu au avut probleme decât cu corupții care încurcau marșul corporațiilor prin România, fie prin competiție de piață, fie blocând legi favorabile corporațiilor în parlament. Așa a apărut și DNA, ca un departament care să poată fi accesat și controlat din doar trei direcții: președinție, SUA și CE (se numește Ministerul Public fiindcă cineva a avut umor, desigur) . Iar necesitatea ”protocoalelor” a apărut tocmai ca urmare a autonomiei DNA, mai ales după 2005, deoarece sistemul de lucru (moștenit,dar eficeint) făcea obligatorie cooperarea cu un serviciu de informații, pentru a da rezultate. Datorită faptului că, în România, modul de operare al corupților seamănă foarte mult cu modul de operare al Mafiei, anchetele obișnuite nu pot produce suficiente probe în instanță, sau dacă le pot produce, durează mult și costă scump, iar una din explicații este aceea că expertiza și mobilitatea juridică a corupților este superioară anchetatorilor. Pe scurt, în România, anchetarea, și mai ales condamnarea corupților este aproape imposibilă fără contribuția informativă a serviciilor secrete.

De aici provine și situația că informările SRI sunt tratate ca probe, tot așa cum, pe vremuri, deciziile Securității precumpăneau în sistemul de justiție. Și uite-așa au apărut ”protocoalele”, formalizarea (ilegală, dar necesară) a colaborării dintre SRI și DNA. Fără ele, DNA e orb și surd, fiindcă, în absența unei legi tip RICO, ca în SUA, care să permită nu doar condamnarea făptuitorului, dar și a celor din rețeaua sa (mafiotă), nu poate face prea multe. Dar are șanse o lege ca legea RICO să fie adoptată la noi? Nu.

Fiindcă, la noi, dacă vrei să arestezi toată rețeaua coruptului, trebuie să arestezi jumătate de România…

Călin Georgescu 

Advertisement Pub

Editorialul zilei de Călin-Liviu Georgescu

De ce este important să avem lideri care vorbesc corect românește

Calin Liviu Georgescu

Calin Liviu Georgescu

Din când în când apar înregistrări cu înalți demnitari români care se căznesc să vorbească englezește sau franțuzește la vreun eveniment internațional. Mulți îi blamează fiindcă pocesc limba aia străină și se fac de râs. Eu îi blamez fiindcă încearcă. Dacă nu ești fluent într-o limbă străină, mai bine taci sau vorbește în limba ta, folosind un traducător bun. În plus, cred că limba română merită să fie auzită mai mult în lume. E o rușine să stâlcești o limbă străină, dar nu-i deloc rușinos să spui că preferi să vorbești în limba țării tale.

Pe de altă parte, să nu vorbești corect limba română este de neiertat, atât pentru orice român, cât mai ales pentru funcționarii publici și oamenii de stat. Mai ales aceștia din urmă, ei sunt pur și simplu obligați să vorbească corect românește, asta ca un minim, fiindcă de preferat ar fi să fie capabili să folosească și o retorică adecvată, mai elevată, prin care să comunice publicului nu doar că este bine să fii un om citit, dar și să transmită, prin frumusețea limbajului folosit, mesajul că educația și cultura îl ridică pe om, atât în ochii semenilor săi, cât și în carieră. Liderii unui stat sunt reprezentanții națiunii, însă aceia care pocesc limba română îi reprezintă numai pe românii delăsători sau pe aceia care au ales (de voie sau de nevoie) să ignore faptul că un om, o societate, o civilizație, evoluează numai prin cultură și educație. De aceea, cei care se prezintă în fața publicului cu o română stâlcită sunt suspecți din start, și trebuie sancționați prin marginalizare, pentru că ei, prin ignoranța lor fățișă, făcută publică, infirmă chiar valorile de bază ale civilizației. Ba mai mult, omul ignorant, ar putea să se simtă încurajat să insitse în ignoranța sa, văzând că oameni ca el ajung în funcții înalte.

De aceea, eu zic că cine are dubii în legătură cu valoarea pentru societate a unui lider care nu vorbește corect românește este dator să-și  exprime aceste dubii și să descurajeze, atât cât poate, ascensiunea acestora.

Cineva îi numea pe aceștia ”oameni primitivi”. Greșea. Primitiv este acela care nici măcar nu știe că poate evolua. Pe de altă parte, ignorantul este acela care știe că se poate educa, știe și cum, dar ignoră toate acestea, alegând să nu mai evolueze ca om și ca român, fiindcă vorbim aici despre cunoașterea limbii române. Și cum poți ajuta societatea, România, românii să evolueze dacă tu însuți ai ales să stagnezi?

Călin Liviu Georgescu

Mai mult

Breaking News

Editorialul zilei de Călin-Liviu Georgescu: ”Renașterea lui Bobu”

Calin Liviu Georgescu

Calin Liviu Georgescu

Pentru cui îi pasă de imaginea Statului Român în lume, este stupefiantă muțenia Guvernului, ca instituție de Stat, a Parlamentului, ca reprezentant ala națiunii și a PSD, ca partid de guvernare, după publicarea Raportului MCV 2018. Lipsesc comunicatele oficiale, lipsește un punct de vedere minimal, măcar un simplu ”am primit, vom citi, răspundem mâine” sau ceva, un gest elementar de civilizație a comunicării. N-am idee dacă există un șef de presă, un consilier, o echipă de comunicare în instituțiile alea, sau dacă a comunica fluent și clar mai este posibil azi în acele organizații. Sigur, rapoartele MCV sunt, în principiu, abuzive, ne-necesare, Comisia Europeană având la dispoziție mijloace și canale de verificare și control mult mai eficiente (dacă eficiența este scopul). Totuși, Comisia Europeană nu este un fleac, este guvernul guvernelor Uniunii Europene și dacă CE dă un telefon oriunde în Europa, este de bun simț să răspundă cineva la capătul ălălalt. Dar atitudinea asta nasoală adusă de PSD în instituțiile Statului, de ”hai să ne închidem telefoanele”, de țopârlan mut care strânge din dinți, tace și merge înainte sub o ploaie de pietre și înjurături, este din altă epocă, o epocă a primitivismului instituțional, care amintește mai degrabă de ziarul Scânteia, unde orice bășină era verificată și răs-verficată și ținută în stand by până dădea verde ”șeful ăl mare”. Gregarismul comunicării guvernamentale iese și mai bine (sau mai rău) în evidență, cu cât CSM a publicat deja un punct de vedere clar, punctual și documentat, punct de vedere care, în mod surprinzător, este favorabil Guvernului, în mare parte. D-aia zic, poate că ceea ce îndeobște numim azi dăncilism și dragnism nu sunt simple sarcasme de Facebook, ci este chiar sindromul nesimțirii, al cefei groase și al mucilor în fasole, al rahatului împins sub preș și al cozmâncismului bont. Cu mutul pe toantă călcând. Renașterea lui Bobu. Doamne- păzește!

Călin-Liviu Georgescu

Mai mult

Editorialul zilei de Călin-Liviu Georgescu

Ce să-i scrii unui trol atunci când el te troleaza pe Timeline și tu nu crezi în ”Block”

Calin Liviu Georgescu

Timeline-ul meu (și nu numai al meu, sunt sigur) s-a trezit la viață din 10 august încoace,  și asta mai ales datorită unui domn care insista de zor să ”mă implic”, să fiu un ”cetățean al cetății” și altele.

Inițial, i-am răspuns cu moderație la comentarii, însă atunci când mi-a indicat, printr-un link, un articol din presa online ”pro-revoluție”, articol care dânsului i se părea că îi exprimă ideile, m-am angrenat să-i răspund pe larg, într-o postare care a ieșit prea lungă pentru caseta de comentarii, așa încât o reproduc aici, cu gândul că poate fi util, atât celor trolați ca și mine, dar și trolilor, ca descurajare.

”Stimate Domn, iar faceți activism pe Timeline-ul meu și numai din respect pentru marele volum de text pe care l-ați desfășurat aici pe durata a doar câteva zile am dat click pe link-ul pe care mi l-ați dat, ca să văd ce v-a plăcut în presă.

V-a plăcut articolul acesta: ”7 lucruri cheie pe care societatea românească le poate face pentru a schimba balanţa în favoarea celor buni”.

Am vrut să-l citesc, însă m-am blocat chiar la început, la titlul articolului, căci titlul denotă o atitudine civică și intelectuală pe care eu o detest în secret, iar acum, fiindcă tot m-ați îndemnat să ”mă implic”, iată, o detest și fățiș, în ”public”, tocmai pentru ca cei câțiva troli, surferi online, curioși, amici și prieteni care trec din când în când p-aici să înțeleagă mai bine ce și cum gândesc eu și să se mai abțină, atât cât este omenește posibil, de la a-mi testa reacția la politică, politicieni și jurnaliștii lor.

Ei bine, cred că titlul articolului care v-a plăcut este oribil: ”7 lucruri cheie pe care societatea românească le poate face pentru a schimba balanţa în favoarea celor buni” (nu mai zic că exprimarea corectă este ”a înclina balanța”, fiindcă a ”schimba balanța în favoarea” însemnă a măslui chestia). Este nociv când cineva împarte oamenii în ”cei buni și ”cei răi”. Eu cred că-n viață suntem cu toții buni și răi în același timp și, ocazional, în funcție de sistemul de referință de la un moment dat, punem eticheta de ”bun” sau ”rău” unuia sau altuia.

Că viața-i lungă și orice om trece inevitabil prin aceste etichetări succesive, e când bun, când rău, când sus, când jos, iar uneori se etichetează chiar și el pe sine, ca prostul. Oricum ar fi, nu este nimic permanent, iar dacă sunteți cumva creștin, știți deja că ”răutatea” este dizolvată în mod miraculos la finalul vieții, prin taina mântuirii, deși în anumite condiții. Deci, mai încet cu cei buni și cei răi. E inutil, în final.

Personal, am ales să consider că toți oamenii sunt buni tot timpul, doar că, ocazional, punctual, unii, inclusiv eu, o mai dau de gard. Astfel, pot să trăiesc într-o lume ceva mai bună, unde răul și răii nu există, ci există doar crize, mai mari sau mai mici, mai ușoare sau mai apăsătoare, provocate fie de către oameni buni rătăciți temporar, fie de către oameni buni în devenire.

În societate, lucrurile sunt și mai simple. Eticheta de ”răi” se aplică îndeobște numai celor care încalcă legea la un moment dat și nici atunci permanent, fiindcă pedeapsa îl absolvă de vină și îl face pe om bun la loc în ochii legii și ai societății. Chiar și așa, nici încălcarea legii și nici pedeapsa nu-l fac pe un om să fie un ”om rău”, căci de cele mai multe ori, ”binele învinge” și omul se dă definitv pe brazdă, devine ca toți ceilalți, când așa-când așa.

În general, societatea merge pe încredere, iar această particularitate aparține în mod special societăților democratice, clădite pe principii umaniste, așa cum este și societatea românească, și eu zic Slavă Domnului pentru asta, că n-a fost mereu așa.

Din toate aceste motive, eu cred că cel care insistă să împartă oamenii și societatea în buni și răi este un activist politic nemernic, asta ca un minim, căci poate fi foarte bine și un inflamat agresiv și un incult iresponsabil, un activist politic de cea mai joasă speță, chitit anume ca să răspândească ura și dezbinarea printre oameni, fie din naivitate (căci el poate crede sincer că face lumii un bine), fie din ordin. În fond, nici nu contează, de ce face omul mizerie, căci mizeria s-a prezentat deja, obiectivul ar trebui să fie cum să facem curat, nu să aflăm cine și de ce este un mizerabil cu repetiție.

Atunci când tu, ca om întreg la cap și jurnalist, scrii ”7 lucruri care te așează de partea binelui”, nu faci decât să decizi că cine nu intră în normă este un om rău și condamnabil. Grea responsabilitate și-a luat jurnalistul ăla! Păi, nici popa nu face asta, și popa are zece criterii, nu șapte!

Țara asta nu-i străină de împărțirea omenilor în buni și răi. I-au mai împărțit rușii în 1947, i-a mai împărțit încă o dată Iliescu, în ”oamenii muncii și moșieri” în 1990. Acum îi împarte Iohannis în ”PSD-iști și cetățeni cu spirit civic”. Și-atunci, și-acum au avut jurnaliști sârguincioși care și-au pus timpul și talentul în slujba ”cauzei” momentului. Totuși, nu toți.

Mie nu-mi plac jurnaliștii care aleg o ”tabără” politică și devin inamicii celeilalte, fiindcă, de fapt, în tabăra cealaltă sunt tot oameni, iar tu, ca jurnalist, ești dator să-i servești pe toți, nu doar pe ”ai tăi”. Sunt cazuri în care au murit oameni fiindcă un jurnalist a arătat cu degetul spre acela care i se părea lui atunci că ar fi om ”rău”, sau dimpotrivă când a lăudat un om ”bun” și ăla era un asasin, cel mai recent zilele acestea în Danemarca. E clar că nu mai ești un jurnalist când alegi o tabără politică, ci devii doar încă un activist politic care scrie. Eu, p-ăștia nu-i citesc.

Binele și răul sunt chestiuni atât de relative, încât jurnalistul care se bagă el să le clarifice se înșeală negreșit. Vă amintesc că imensa majoritate a nemților care trăiau în Germania anului 1941 erau sincer convinși că trăiesc în cea mai bună societate posibilă și că Hitler și nazismul reprezintă binele, iar asta nu era vocea propagandei, ci era convingerea imensei majorități a cetățenilor germani la acel moment. Abia câțiva ani mai târziu au înțeles că nu era deloc așa.

Cu alte cuvinte, n-ai dom’le cum să ai certitudini în materia asta! Nimeni n-are. Tot ce poți face este să ai încredere în principiile fundamentale ale societății.

Or, mie instinctul îmi zice că politicianul care, principial, acceptă să-i dezbine pe oameni, ca instrument de lucru, n-o să stea să-i îmbine la loc mâine, când vine el la putere. Ar fi și ilogic pentru el, că el a venit la putere dezbinând, doar n-o să se apuce să facă invers de cum a câștigat, nu?

D-aia eu nu cred în ăștia (Iohannis, Cioloș, USR, PNL), și d-aia nu-s curios ”să arate și ei ce pot”. La nivel de principii ale acțiunii politice, mi-au arătat deja. Sunt niște mizerabili dispuși să dea la spate principiile și respectul pentru lege atunci când le convine.

Știu, unii zic acum: ”la cazuri excepționale, măsuri excepționale!”. Dom’le, nu-i așa. Principiile sunt principii, or le ai, or nu le ai, că ele-s sudate-n osul omului, nu sunt o banderolă pe braț. Nu poți renunța la ele, că renunți la tine. Așa că, scutiți-mă cu principialitatea intermitentă. Aia nu există.

Însă chiar și așa, cu jurnaliști-activiști la tot pasul, vă atrag atenția că a fi un bun cetățean NU însemnă a face politică 24/7.

De cele mai multe ori, un bun cetățean este ocupat să-și vadă de treaba lui, să-și urmeze cariera, visurile, bunăstarea, sau ce crede el că merită să facă. Asta-i treaba cetățeanului. Și, de cele mai multe ori, să prinzi și să citești o carte bună și apoi să-l faci și pe altul s-o citească poate fi cel mai patriotic act pe care un cetățean îl poate face într-o viață și, în cele mai multe cazuri, ăsta-i și singurul patriotism pe care un om are ocazia să-l practice, că țara nu-i cere să-și dea viața prea des pentru ea, din fericire.

Așa că, mai scutiți-mă cu jurnaliștii-activiști, dar mai ales cu urgența de a mă înrola eu într-una din taberele de activiști care primesc membri acum.

Vreți să faceți revoluție? Faceți fără mine, eu am mai făcut una, mi-ajunge. Vreți să trăiți într-o revoluție permanentă, ca pe vremea lui Castro și Ceaușeascu, treaba Dvs, dar eu, ca cetățean pașnic al unei societăți democratice, voi susține jandarmii care vă dau la gioale.

Însă dacă revoluția Dvs învinge și îmi băgați iar Statul și activiștii în casă și în viață, abia atunci aveți un inamic în mine.

Așa cum am mai scris aici, să trăim în Capitalism înseamnă să ne străduim să strângem capital și cu acel capital să producem valoare și bunăstare pentru noi și pentru alții. Pe de altă parte, dacă trăim în Activism, atunci strângem doar activiști și producem un căcat.

D-aia eu zic că, omenește, principial, ba chiar și igienic vorbind, activismul nu merită deranjul. Cu scuze că m-am desfășurat în scris aici, nu îmi place să scriu texte lungi în caseta de comentarii că este îngustă și are font mic și se întinde la nesfârșit. Sper doar, ca prin textul meu, să nu fi trezit la viață activistul din careva. Iar dacă, totuși, oroarea s-a produs și monstrul s-a trezit, îmi cer mii de scuze. N-a fost cu intenție.”

Călin-Liviu Georgescu

Mai mult