Revoluția Română, versiunea piratată, sau când războiul lumilor devine războiul pulimilor

Revoluția Română, versiunea piratată, sau când războiul lumilor devine războiul pulimilor

Unul dintre personajele favorite ale românilor este ultimul nostru domnitor pământean, Alexandru Ioan Cuza, acesta fiind, întâmplător sau nu, și singurul domnitor neaoș care nu a fost recunoscut nici de turci, nici de ruși, nici de austrieci.

Dar figura domnitorului român care circulă incognito prin piețe și face teste merceologice pe greutățile de cântar a rămas referința populară supremă la noi pentru lupta anticorupție, poate și fiindcă este în programa școlară, și e bine că este. (Apropo, cântarul de referință, obligatoriu prin lege în orice piață din România, nu există nicăieri, cel puțin eu nu l-am găsit în nicio piață mare din București. De notat că nu există nici în marile rețele de supermarketuri).

Echivalentul contemporan al lui Cuza ar fi un Iohannis care dă buzna prin firme cerând documentele contabile. Cum nu sunt șanse să vedem asta, singurul care înțeles ce forță conține imaginea liderului rărind corupții la ei acasă cu sabia intransigenței rămâne Băsescu, pe vremea când dădea capete în gură buticarilor.

De notat că, după aproape 30 de ani de economie de piață, nu avem încă nici o figură de luptător anticorupție din partea stângă a politicii, dacă nu punem la socoteală Loteria Bonurilor a lui Ponta, Loterie care este, până azi, și cea mai ”remarcabilă”, dacă nu cumva singura contribuție a stângii la lupta anticorupție.

Corupția este o realitate pe care toți românii (cu excepțiile care confirmă regula) o recunosc. Dar, în ceea ce privește eradicarea corupției, aici unanimitatea este mai mult teoretică.

Chiar dacă nu admite deschis, românul simte că legalitatea absolută sau, ”domnia legii”, ar duce la desființarea unui mare număr de firme (eu estimez că peste 60%)și, consecutiv, ar arunca în șomaj, cred eu, cam jumătate din forța de muncă activă din România, scoțând la iveală, cu această ocazie, și adevărata cifră a șomajului de la noi.

Astăzi, mulți angajați sunt foarte la curent în legătură cu matrapazlâcurile fiscale, șpăgile, șmenurile și relațiile de care patronul se folosește pentru a ține firma în funcțiune. Dar ei mai știu și că un job la o firmă dubioasă este tot un job, job care n-ar mai fi dacă firma ar fi ”curată”.

Pe de altă parte, nici patronii unor astfel de firme nu sunt de blamat în totalitate. Haosul fiscal și legislativ creat de corupția din politică, face ca funcționarea perfect legală a unei companii să fie ori imposibil de realizat, ori de realizat la costuri care ar elimina firma de pe piață.

Peste un anumit nivel al volumului afacerilor, nivel care nici nu este așa de ridicat, este de neconceput o afacere care să nu fie conectată sau să aibă sprijin de la unul din centrele de decizie ale Puterii. Adică, șpagă, abuz de putere, corupție.

Așa se explică și reticența simpatizanților SPD de a susține acțiunile anticorupție și cel mai relevant exemplu este populația din satele, comunele și orașele mici din jurul exploatărilor forestiere, populație care, acum, își susține existența mai mult din contrabandă cu lemn decât din orice altceva. Desființarea reală a corupției din industrie și controlul riguros al tăierilor de lemn ar deveni imediat un dezastru social și o problemă majoră pentru orice guvern.

Dar industria lemnului nu este o excepție. Personal, estimez că fiecare industrie de la noi care s-ar alinia riguros normelor legale, ar suferi imediat un declin major, declin urmat de niște imposibil de estimat probleme sociale.

Pe scurt, sunt convins că, fără corupție, economia românească s-ar prăbuși, inițial, la 20-30% din dimenisunea actuală, pentru a-și reveni, în cam zece ani, la volumul de azi.

Singurele entități economice care ar supraviețui ar fi desigur, multinaționalele, care ar dobândi imediat, nu doar o importantă cotă de piață, suplimentar, față de cât au deja, cât și dominația absolută (nu doar în cifre, dar și direct, la firul ierbii, cum s-ar zice) a economiei românești.

De aceea, la noi, lupta anticorupție, dacă ar fi să fie luată în serios (cred că acum nu este) are nevoie de măsuri speciale, care includ transformarea țării, nu doar într-o ”republică a procurorilor”, dar și într-un stat polițienesc capabil să țină sub control (și poate chiar și să reprime, dacă este cazul), uriașul număr de români săraci, needucați și neformați profesional care vor fi nevoiți să renunțe la ”mă descurc eu cumva” pentru a începe să își câștige traiul la vedere, pe salarii de nimic, în poziții de entry-level (asta dacă au noroc) la multinaționale.

Am văzut acest proiect realizat în Ungaria, Slovacia și Polonia. Bratislava, de exemplu, un oraș care a rămas slovac numai prin turism, a devenit o versiune slovacă a Vienei, eu având dificultăți în a găsi acolo slovaci, și găsindu-i, abia cu greu, ascunși în joburi și existențe marginale, prin cotloanele economice ale neoliberalismului european.

Ca și în Slovacia, cred că lupta anticorupție se va transforma și la noi într-un violent proiect european de inginerie socială, care va împinge brusc și net proletariatul sărac și needucat, plus pensionarii, direct la periferia societății, unde toți aceștia vor și rămâne, pentru a contempla de acolo noua Românie, devenită inaccesibilă lor, o țară de tineri corporatiști, expați olandezi și turiști austrieci.

Se spune că o societate își adaptează viteza cu care progresează la viteza cu care pot merge cei și mai defavorizați membri ai ei. La noi, fiindcă toți acești ”defavorizați” sunt asociați acum cu ”corupția”, vor fi eliminați (se pare că fără regrete) de către tineretul grăbit și fomist de joburi la multinațională, un tineret care, iată, este dispus, nu doar să taie pe mă-sa și pe ta-su, dar și pe văr-su de la țară pentru ceea ce el consideră că este progres.

Procesul este inevitabil și, cei care încă mai au umor (chiar și negru), vor sesiza fututa de ironie a vieții noastre românești, unde ”socialiștii”, adică pulimea incultă și coruptă care apus botul la toate șmenurile nomenclaturii feseniste, și-o va lua în bot de tocmai de la cei pe care i-a căpăcit amarnic, ”neoliberalii”, adică pulimea corporatistă care crede că dacă i-a dat firma telefon, i-a dat și personalitate.

De aia zic, să nu-l mai așteptăm pe Cuza, sau varianta lui modernă. E foarte probabil ca acela să vină sub forma unui nimeni cu acte căruia i s-a trecut ”intransigență” în job description. Când îl vei vedea, să știi că lupta anti-corupție a fost câștigată și că, în sfârșit, e și la noi ca-n Slovacia.

Călin Georgescu

Fondator, Director editorial

Știri Online TV