Radu Tudor, un creator de omagii

radu tudor stiri online tv

Radu Tudor și-a deschis emisiunea de luni, 22 inaurie 2018 cu un editorial în care laudă ”frământările” din PSD pentru desemnarea membrilor guvernului Viorica, comparând situația de azi cu cea din epoca Băsescu-Boc, când miniștri erau numiți fără mare tam-tam, direct și fără discuții, sugerând că acum este cu totul altfel, adică e bine că se discută, e semn că în PSD există valoare, valori, că-i un partid democratic. O fi, n-o fi, cine știe? Vom vedea, că deocamdată suntem mai îndeptățiți să fim suspicioși, nu optimiști. Numai că ce face Radu Tudor acum este o formă deplorabilă de activism în favoarea PSD, căci una e să fi promoter PSD pe față, și alta e să-ți creezi o notorietate de jurnalist obiectiv pentru ca apoi s-o închiriezi PSD-ului la ocazii. Că ce te faci dacă mâine ăștia pe care îi iei în brațe azi se dovedesc a fi niște nemernici, ba și mai rău, pârnăiași cu acte, ca Mazăre, de exemplu, care a beneficiat de zeci de ore de omagii de la Antena 3, inclusiv de la Radu Tudor? Eu am mai zis că mass media, și mai ales cea de largă audiență, cum e Antena 3 (nici Realitatea sau Digi nu-s din altă ligă, doar că ăia fac show TV și editorial mai de proastă calitate), este complice la dezastrul moral, cultural și economic creat în țară de clasa politică de azi, iar această complicitate este personalizată de câțiva realizatori care au ”talentul” de a ”vinde” orice imagine publică, orice idee, a oricui și către oricine, indiferent de valoarea sau moralitatea subiectului în cauză. Radu Tudor este unul dintre aceștia, un fel de copywriter-jurnalist, capabil să scrie pentru orice client, în retorica adecvată segmentului de audiență vizat. El seamănă, cumva, cu ”monștri sacri ai scenei și ecranului românesc”, care, dotați cu un indiscutabil talent, și-au plătit status-ul în societate recitând ”omagii”. Că dacă iei azi toate declarațiile lui Radu Tudor referitoare la politicienii de ieri și azi, faci o frumoasă colecție de ode odioase. Să-i fie căința ușoară. 

Stiri Online TV

Stiri Online TV 

Articole similare