Pafariștii

Pafariștii

Pe cât este de adevărat că gravele probleme de recrutare, resurse umane și management ale unui partid (PSD) afectează buna funcționare a instituțiilor Statului, pe atât este de adevărat că aceleași probleme nu validează, prin contrast, alte partide (PNL, PMP, USR, etc) ca fiind mai competente la guvernare, și în nici un caz ca fiind reprezentative electoral, că nici nu sunt, de fapt. Că un prost care dă dovadă că-i și cretin, nu-l face pe prostul de alături mai deștept, ci rămân tot doi proști, dintre care unul este, pe deasupra, și cretin. Sau, ca să pun și personaje în parabolă: orișicât ar fi Dragnea de reprobabil, asta nu-l face pe Orban un minunat, nici pe Chichirmeni normali și nici pe Iohannis o lumină. În realitate, ”criza Tudose” arată că Statul geme de pafariști iresponsabili. De exemplu, dacă ai fi patron de șaormărie și nu votant, nu ți-ar da inima ghes să-ți dai prăvălia pe mâna lor, că te uiți la ei și îți dai seama dintr-o privire că ăștia ți-ar umple prăvălia de tupeiști care se-mpiedică în săbiile alea, de nepoate și parașute care te fură pe bon, că te-ar ține la coadă de-nebunești, ca la final să-ți pună-n lipie niște resturi de pui și stricat și scump. Zic asta fiindcă există, undeva în subteranele gândului public, impresia că ăștia conduc țara fiindcă sunt buni la condus. Uită chestia asta. Ăștia n-ar supraviețui în privat, pe bune, nici măcar o zi.

NEPUBLICABIL – editorialul care le zice pe românește

Știri Online TV