Lovitură pentru SPP: mutarea în subordinea Ministerului de Interne

tariceanu stiri online tv

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu: „SPP se află sub conducerea preşedintelui ţării. Dacă în cadrul serviciilor de informaţii Parlamentul are un rol, întrucât controlează aceste servicii prin comisiile de specialitate, dacă Parlamentul are un rol în numirea şefilor celor două servicii (n.r. – SRI şi SIE), în cazul SPP Parlamentul nu are un rol. Nici Guvernul. Deci, este o responsabilitate a preşedintelui şi eu sper ca preşedintele să nu se facă totuşi că plouă într-o astfel de situaţie. Trebuie discutată această situaţie inedită şi anormală care, dacă nu va fi rezolvată, va afecta încrederea cetăţenilor în buna şi corecta funcţionare a instituţiilor statului. (…) După părerea mea, e o anomalie. Nu cred că în alte ţări serviciul de pază şi protecţie funcţionează sub preşedinte. Acest serviciu ar trebui să facă parte din ansamblul structurilor care asigură paza şi ordinea şi cel mai normal şi cel mai firesc ar fi fost să se găsească sub umbrela Ministerului de Interne’, a declarat Tăriceanu.

Tăriceanu a adăugat: „Preşedintele de foarte multe ori dă aceste răspunsuri – e o non-problemă statul paralel, e o non-problemă aceasta. Nu ştiu care sunt problemele preşedintelui. Nu ştiu, poate fiind la Bruxelles, prins cu alte activităţi – şi nu o spun sub nicio formă în sens peiorativ -, când va veni acasă, cred că va trebui să ia cunoştinţă de această situaţie şi să aibă un punct de vedere oficial. (…) Nu e un război de niciun fel (n.r. – între Guvern şi SPP), pentru că nimeni nu a contestat necesitatea, utilitatea unei astfel de structuri în arhitectura instituţională, dar e o problemă politică, ce nu ţine de funcţionarea instituţiei. Nu e un război, dar e un semnal foarte puternic de neîncredere pe care îl dă Guvernul unei instituţii a statului. Din acest motiv, cred că preşedintele Iohannis nu poate să dea răspunsul acela, care este, până la urmă, uşor pueril”, a apreciat Tăriceanu.


stiri online tv logo
Stiri Online TV | Breaking News & Editorial este ziarul online de știri și editoriale fondat în noiembrie 2016 și condus de Călin-Liviu Georgescu. ȘtiriOnline.TV este parte e rețelei de ziare și reviste online ȘTIRI ONLINE TV NETWORK, rețea aflată deasemenea în proprietatea lui Călin-Liviu Georgescu. Pe lângă ȘtiriOnline.TV, rețeaua mai include următoarele ziare și reviste:

NAȚIUNEA ROMÂNĂ - natiunearomana.ro | Ziar de știri opinie politică
VEDETE TV - vedete.tv | Revistă de celebrități și știri mondene
WORKSHOP ROMÂNIA - workshopromania.ro | Revistă de educație și dezvoltare personală
SUDUL CAPITALEI - sudulcapitalei.ro | Ziar de știri locale din București
MAGIA ROMÂNIA - magiaromania.ro | Revistă de spiritualitate contemporană
SCÂNTEIETORUL - scanteietorul.ro | Revistă de satiră și pamflet politic
BULĂ SE ÎNTOARCE - bulaseintoarce.ro | Revistă de umor

Pe data de 4 Mai 2018, Călin-Liviu Georgescu va lansa televiziunea online STIRI ONLINE TV, o televiziune de talk-show, reportaje live și programe de utilitate, care conține 100% programe și producții originale.

Se află în pregătire documentația pentru obținerea licenței de televiziune, pentru ca ȘTIRI ONLINE TV să debuteze pe rețelele de cablu în iarna anului 2018.


Călin-Liviu Georgescu este om de afaceri în mass media, cu o biografie profesională în de peste 25 de ani. Cu o diplomă în Comunicații Audio-Vizuale a Universității de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L.Caragiale”, Călin-Georgescu a intrat inițial în domeniul creației de publicitate și apoi a debutat în managementul de top ca director al agenției multinaționale de publicitate, Young & Rubicam Advertising, filiala din România. Având ca și principal de client din mass media pentru branding, creație și promovare companiile grupului MediaPro, Călin-Liviu Georgescu realizează mesajele și marketingul care au făcut din ProTV, ProFM, AcasăTV, ProTV Magazin, Ziarul Financiar, Playboy, MediaPro Pictures și altele, lideri de piață și notorietate de azi. În paralel, dezvoltă afacerile de publictate ale companiei pe care o conduce, inlcuzând pe lista de cienți coprorații ca Colgate-Palmolive, Phillip Morris, Danone, Mercedes, Ford, CME, United International Pictures, precum și clienți români din mediul privat și de stat, ca Banca Țiriac, FC Dinamo, Guvernul României, Președinția României, Ministerul Muncii și mulți alții. După desprinderea de grupul MediaPro, își fondează propria agenție de publicitate, incluzând pe lista de clienți din mass media BBC, Miramax, EuropaFM, PrimaTV, Național TV și companiile din Centrul Media Național, companii din grupul Intact și numeroase televiziuni și ziare locale, dar și clienți din alte domenii, ca AGIP, ORKLA, Heinkel, TNT, BMW, European Drinks, Stalinskaya, Rovere Mobili, Romina Kids Furniture, Moore Stephens, Volumetric și alții. Ca broker de afaceri certificat internațional, intermediază achiziții și fuziuni de ziare, radiouri și televiziuni în România și participă la proiecte de marketing investițional și achiziții în mai multe țări din Europa. Începând din 2015, Călin-Liviu Georgescu creează mai multe publicații și rețele de publicații online, îar în 2016 lansează proiectul de rețea Știri Onilne TV, un grup mass media care integrează publicații online, radio, televiziune, magazine online și editare de carte, companii care se vor lansa succesiv până la finalul acestui an.

Articole similare