Despre implicarea serviciilor secrete ale UE și a corporațiilor din Europa în protestele din România, în (aproape) clar

Despre implicarea serviciilor secrete ale UE și a corporațiilor din Europa în protestele din România, în (aproape) clar

Toate supozițiile, scenariile și părerile date la o parte, rămâne situația de fapt, care se prezintă așa cum se și vede cu ochiul liber: sub aparența unui larg (și justificat) protest civic, statul român este ținta unei acțiuni coordonate, care pare să fie orchestrată din exterior (dar și cu sprijin intern), acțiune care, dacă va reuși (și va reuși, sunt sigur), va indica drept beneficiar final un grup de câteva mari corporații europene. Aceste corporații își pot urmări interesele economice în România inclusiv prin activarea (în anumite condiții, cum se poate vedea mai jos) a structurilor de informații, influență și intervenție ale Comisiei Europene, structuri aflate sub umbrela EEAS -European External Action Service: EU INTCEN (European Union Intelligence Analysis Centre) și EU SITCEN (European Union Intelligence and Situation Centre).

Știu, sună complicat. Dar nu este atât de complicat pe cât pare.

Comisia Europeană a negat adesea faptul că INTCEN este serviciul secret de informații al UE, preferând să definească INTCEN ca un serviciu de analiză a informațiilor, care funcționează sub coordonarea comisiei pentru afaceri externe a Uniunii și în colaborare cu structurile ministerelor de Interne și ale serviciilor secrete din statele Uniunii.

Dar felul în care funcționează și operează INTCEN în situații de criză este încă subiect de dezbatere. Austria și Belgia, de exemplu, ar dori ca INTCEN să nu fie restricționat la a acționa exclusiv prin serviciile secrete ale statelor Uniunii, dar să capete în schimb o oarecare independență față de acestea, acționând direct, în Uniune și în lume, pentru strângerea de informații și, eventual, influență și intervenție.

Așa cum arată acum documenetele și tratatele oficiale, se pare că INTCEN ar putea acționa, totuși, independent în statele Uniunii, și anume, numai în situații de criză. Cu alte cuvinte, dacă o criză apare, și apoi este definită ca atare în structurile instituționale de politică externă ale UE, INTCEN poate interveni, prin departamentul său de criză, numit SITCEN, iar SITCEN are o libertate de acțiune, practic, nelimitată.

Însă totul depinde de felul cum este definită o ”criză”.

Inițial, ”criza” a fost definită ca un atentat major la securitatea Uniunii, ca de exemplu, atentatele teroriste. Totuși, cum amenințarea terorismului în Europa este aproape permamentă, nu este exclus ca autonomia extinsă a SITCEN să aibă deja caracter permanent.

Dar poate acționa INTCEN-SITCEN pentru a schimba o situație politică neconvenabilă dintr-un stat al Uniunii? Probabil că da, cu condiția ca acea configurație politică să se califice ca fiind o ”situație de criză”. Și, da, ai ghicit. În România acest lucru este posibil, iar Johannis este cel care l-a făcut posibil.

Deoarece președintele Johannis, prin CSAT, a inclus corupția între riscurile la siguranța națională, iar în chestiuni legate de siguranța națională, România poate colabora cu INTCEN pentru rezolvarea crizei, rezultă că, atât timp cât un partid politic este calificat de Johannis ca prezentând un ”risc pentru siguranța națională”, acel partid creează o situație de criză și devine, fie ”ținta” directă a INTCEN-SITCEN, fie ”ținta” structurilor locale afiliate INTCEN-SITCEN, care la noi sunt departamentele dedicate din Ministerul de Interne și SRI.

Astfel, INTCEN-SITCEN nu ar mai avea nevoie decât, de exemplu, de o largă manifestație de protest pentru a o defini situația ca fiind o ”criză”, apoi pentru interveni în sensul rezolvării ”crizei”.

De notat că nu toate țările Uniunii își pun serviciile secrete la dispoziția INTCEN. Dacă Germania o face, Franța nu, preferând, în schimb, să colaboreze cu INTCEN în mod punctual, ”pe proiecte”, și nu permanent.

Dacă am explicat, cu aproximație, desigur, capacitatea de intervenție a servicilor secrete europene în evenimentele politice și sociale de la noi, nu pot explica însă și motivul pentru care aceste instituții ar face-o, o fac, sau au făcut-o deja.

Să fie aceasta o acțiune politică a Partidului Popular European, cea mai puternică forță politică din UE, pentru a-și impune conducerea în România? Să fie o acțiune a Comisiei Europene, acțiune inspirată de obsesia americană a luptei împotriva comuniștilor și epigonior comuniști din fostele țări din lagărul sovietic? O acțiune a structurilor de informații europene pentru a contracara un risc de influență rusească în România?

Sau este, așa cum se spune în mod fățiș, doar o acțiune pentru completa integrarea României în UE, lucru care presupune, desființarea nucleelor de corupție?

Risc un răspuns de amator, având ca ghid doar învățămintele populare din filmele americane de spionaj: dacă vrei să afli cine a făcut-o (Who did it),  ia urma banilor (Follow the money).

Așadar, cine are de câștigat de pe urma protestelor de la noi?

Listez, pe puncte:

1. Riscul de corupție din PSD este o amenințare economică reală, nu doar la adresa economiei României, dar și la adresa investițiilor europene în România. Cum corporațiile din Olanda, Austria și Germania sunt principialii investitori din România, iar investițiile acestor corporații sunt listate de bursele din toată lumea cu un anumit grad de risc, un guvern PSD, considerat corupt, ar afecta direct gradul de risc al investițiilor derulate în România, scăzându-le valoarea. Astfel, corporațiile din aceste țări ar fi primele interesate pentru a pune presiune pe Comisia Europeană pentru a interveni în România în sensul asigurării, ca un minim, a unui grad de risc stabil pentru investiții. Dar, cum Comisia Europeană nu poate interveni într-un stat al Uniunii decât într-o ”situație de criză”… iată criza. Și iată și beneficarii ei: ”multinaționalele”.

2. PSD a acționat direct și fără echivoc asupra interselor economice ale investitorilor europeni în România, prin anunțarea desființării ajutoarelor de stat pentru investițiile străine și prin modficarea taxelor pe salariile mari. De aceea, corporațiile câștigă net și imediat prin înlăturarea PSD de la guvernare.

3. Chiar și dacă intențiile PSD sunt oneste și acțiunea anunțată de ”susținere a capitaliștilor români” nu ascunde, de fapt, o acțiune de restabilire a rețelei economice de finanțare a PSD, orice creștere a ponderii capitalului românesc în economie implică o scădere a cotei de piață a capitalului străin, ceea ce, din nou, influențează direct valoarea de piață a acțiunilor corporațiilor. Un guvern care nu ar limita (ba chiar ar ajuta) intrarea capitalului corporatist în România este, evident, mai mult decât benefic intereselor economice ale corporațiilor. Și, evident, asta exclude un guvern PSD.

4. Dezvoltarea infrastructurii românești, anunțată de PSD, dacă va avea loc în realitate, ar afecta direct interesele corporațiilor, mai ales ale celor din Olanda, deoarcece orice rută feroviară sau rutieră care scurtează traseele mărfurilor din Orient spre Occident, reduce cifra de afaceri ale corporațiilor olandeze din logistică și transporturi, care sunt acum cele mai importante din lume. Atât timp cât România are o infrastructură slabă, Olanda câștigă bani.

5. In special, extinderea și dezvoltarea infrastructurilor portuare de la Marea Neagră, din portul Constanța, constituie o amenințare, nu doar la adresa corporațiilor olandeze, cât inlcusiv la adresa întregii economii olandeze, prin reducerea valorii mărfurilor care tranzitează protul Rotterdam cam la jumătate din cel existent. Cazul Renault, care dorește autostrăzi în România pentru a-și reduce costurile de transport, ilustrează cel mai bine situația. Corporația care operează logistica Renault în România ar pierde bani serioși dacă România și-ar dezvolta infrastructura de transport.

Și lista poate continua, în același fel, mai ales că nici nu am menționat interesele corporațiilor europene în Apă, Energie, Agricultură și industria extractivă.

Dar oricât de lungă ar fi lista, ea nu va ilustra decât un singur adevăr: cei care ar avea motive să susțină debarcarea PSD, inclusiv prin mișcări de stradă, sunt chiar partenerii noștri europeni, ca urmare a presiunii exercitate asupra lor de către corporațiile transnaționale rezidente în statele care sunt interesate să-și păstreze sau să-și dezvolte influența economică la un cost cât mai redus.

Sau, ca să pun, într-o expresie mai simplă sensul protestelor din România, lucrurile stau așa:

– Protestele vizează corupția (pe bună dreptate), însă favorizează, implicit, interesele corporațiilor olandeze, austriece și germane în România, interese care includ, în opinia mea, controlul economic asupra întregii rețele naționale de transporturi (printre altele). O veste proastă: da, vom avea autostrăzi, căi ferate și un port important la Marea Neagră, însă doar atunci când toate acestea vor deveni proprietatea unor mari corporații europene. Iar protestele din Piață conduc, în ultimă instanță, spre acest unic deznodământ.

– Altă veste proastă: din păcate, bătălia pentru o Românie puternică care să fie, în același timp, și autonomă și integrată în UE, este deja pierdută. După 25 de ani de jaf al banului public, PSD nu poate fi creditat acum cu bune intenții, precum nici cu capacitatea managerială de a susține o dezvoltare corectă și în beneficiul capitalului național.

– Este, cu adevărat, o tragedie istorică faptul că, exact acum, când țara ar fi avut nevoie de lideri puternici care să-i urmărească interesele, trebuie să ”se mulțumească” cu anvergura limitată a lui Liviu Dragnea și a micului său grup său de susținători. Tragedia este că, din nou, datorită unor lideri slabi, România își va pierde și ultima șansă la independența economică și la o dezvoltare prin capitalul propriu.

– Tragedia acesta (și cea care va urma, aceea a aservirii economice absolute) poate fi pusă cu toată liniștea în seama întregii oligarhii emanate de comuniști în ultimul sfert de veac. De semnat, însă, va fi semnată, fatal, de Liviu Dragnea.

Pe scurt: cred că protestele vor da rezultate și că vor aduce corporațiile europene în poziția de a decide totul în România. Ținând cont de acest rezultat, mai cred că starea de veselie de la protestele din Piață ar trebui serios redusă. Ar fi mai normal ca ”entuziasmul” și ”creativitatea” protestatarilor să fie înlocuite de lacrimi și tristețe. Pentru că, nicicând în România, atât de mulți români nu au cerut atât de insistent să vină străinii să ne ia țara din mâini și să o conducă, deoarece noi înșine nu am fost în stare.

De aceea, cred că marile protestele de la noi nu sunt deloc un semn de forță civică. Dimpotrivă, sunt o uriașă dovadă de neputință. Iar afișarea tricolorului peste această neputință este o imensă și amară ironie.

Callimah