Corneliu Coposu omagiat printr-un monument în Sălaj

Corneliu Coposu omagiat printr-un monument în Sălaj

”Pornind de la necesitatea unui loc de cinstire, pomenire şi comemorare a eroilor căzuţi la datorie în cele după războaie mondiale şi a delegaţilor localităţii Bobota la Marea Unire naţională de la Alba Iulia 1918, Primăria şi Consiliul Local au alocat în acest An Centenar fonduri pentru realizarea unor lucrări de amenajare a muzeului Şincai-Coposu şi construirea monumentului pe cale îl inaugurăm astăzi. Acest monument este unul de împlinire şi bucurie sufletească, prin care generaţiile actuale şi viitoare îşi vor aduce aminte de jertfa de sânge pe care au dat-o strămoşii noştri pentru pământul patriei. Datori suntem să-i omagiem, să-i cinstim şi să le aducem prinos de recunoştinţă, pentru că datorită lor suntem astăzi aici”, a declarat, la festivitatea de inaugurare, Mugurel Moraviţ, primarul comunei Bobota.

Corneliu Coposu a fost comemorat duminică, în localitatea natală Bobota, în cadrul unei ceremonii în care a fost inaugurat un monument dedicat eroilor din localitate, care şi-au pierdut viaţa în cele două conflagraţii mondiale, şi delegaţilor localnici participanţi la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din 1918.

Monument dedicat eroilor şi delegaţilor din Bobota la întâlnirea la Alba Iulia a fost realizat de către administraţia locală, fiind amplasat în curtea Complexului Cultural Şincai-Coposu din localitate, care a fost şi el reamenajat în anul Centenarului. Monumentul a fost realizat sub forma unei plăci comemorative pe care sunt trecute numele localnicilor căzuţi în Primul şi Al Doilea Război Mondial, alături de numele delegaţilor din Bobota la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia.