Conștientizăm enorm, acționăm deloc

Lens 5 11

Jurnalistul Cristian Niculescu, share-uiește pe Timeline-ul său un text al amicei sale, Diana Scarlat, antropolog, un text în care autoarea susține că, pentru succesul unui protest, ”conștientizarea populației” și, mai ales, a celor care participă direct la protest, este esențială. Deoarece eu cred invers, că nu, am vrut, inițial, să postez un comentariu la acea postare. Dar fiindcă m-am trezit că acel comentariu se lungește, l-am trecut pe curat, aici. Iată-l.

Conștientizarea populației nu implică deloc și nici nu determină acțiunea civică, sau, cu atât mai puțin o acțiune pentru schimbarea autorității constituite. Nici eventuala fanatizare, sau radicalizare a maselor nu pot fi elemente care declanșează schimbarea, ele jucând un rol abia ulterior, după ce protestul a început, rol de susținere și perpetuare a unui protest civic, până ce protestul va fi asumat, politizat și se va distila într-o nouă formă de autoritate, care va pretinde, firesc, înlocuirea vechii autorități.

Istoria arată că schimbarea autorității constituite (sau a felului în care operează aceasta, legi, etc.) este inițiată întotdeauna de grupuri care fac parte din autoritate, sau sunt satelite autorității, niciodată de mase. În extrem de rare cazuri, o tragedie umană cu semnificații largi, poate provoca mișcări și proteste de masă (vezi Colectiv, precum și alte tragedii similare și proteste consecutive din America Latină și SUA) dar ele nu se constituie niciodată într-o amenințare la autoritate, ci sunt mai mult răbufniri de tensiune socială insuportabilă.

În rezumat, orice protest sau mișcare de masă care nu se vectorizează politic, prin înrolarea și fidelizarea formală a maselor, și mai apoi, prin acțiune instituțională alternativă, este destinat eșecului (dacă succesul este considerat a fi schimbarea autorității constituite).

La noi, în România, cu atât mai mult (popor inteligent, care înțelege repede) conștientizarea nu implică chiar deloc acțiunea civică, poporul având inteligența prevăzătoare de a aștepta până se constituie o autoritate alternativă dispusă să acționeze în numele său. Abia apoi aderă și se implică în acțiune, deși uneori excesiv, datorită faptului că a cumpănit, anterior, prea mult, iar apoi simte nevoia să compenseze, pentru a nu se vedea pe sine ca fiind laș.

La subiect: protestele s-au fâsâit nu din lipsă de conștientizare, ci fiindcă au mers prea departe tocmai cu conștientizarea, cu apoliticul, cu civismul, iar civismul, în sine, nu duce la schimbare. Pe deasupra, partidele slabe din opoziție au zis ”Pas” și s-au dovedit slabe, atât strategic, cât și operațional, nefiind capabile să sintetizeze energia protestelor într-un vector politic care să devină alternativa la PSD, care este acum autoritatea constituită. Alt motiv pentru care protestele nu au reușit a fost și acela că genetica lor politică este identică cu a PSD (inclusiv USR-ul, care este un fel de TSD de dreapta, poate mai spălat nițel), lucru care se vede din faptul că ei vorbesc de ”schimbare”, și nu de ”răsturnare”, așa cum ar face niște opozanți autentici. De aceea, ei nu au fost capabili să-și asume până la capăt identitatea de opozanți, de lideri mesianici și purificatori care duc mulțimea spre victorie. Pur și simplu, nu au simțit că sunt ei aceia.

În esență, conștientizarea în sine, nu e o valoare (nu la români, cel puțin), e bună, dar n-avem ce face cu ea dacă vrem schimbare. Civismul, ori devine politică, ori rămâne la nivel de galerie (fanatică, radicală, dar tot galerie), ca la fotbal.
Călin Georgescu
Știri Online TV – stirionline.tv


stiri online tv logo
Stiri Online TV | Breaking News & Editorial este ziarul online de știri și editoriale fondat în noiembrie 2016 și condus de Călin-Liviu Georgescu.

Vezi și