Iarăşi deprimant: Klaus Iohannis s-a întâlnit cu loserii

Iarăşi deprimant: Klaus Iohannis s-a întâlnit cu loserii

Ar fi putut să inspire Naţiunea, să salute şi să onoreze învingătorii în alegeri (chiar dacă ei nu-s afiliaţi ai Partidului Popular European) şi nu loserii (care sunt afiliaţi ai Partidului Popular European). În schimb, Iohannis a risipit azi, 14 decembrie 2016, banii Statului, cheltuind o zi întreagă pe întâlniri cu perdanţii alegerilor parlamentare. Într-o sală cu un parchet de lemn preţios (merci, Cantacuzini!) care strălucea superb, la o frumoasă masă de nuc lăcuit, s-au aşezat, sărăcani şi stingheri, prost îmbrăcaţi, zâmbind ca ordonanţele la fotograful din Cişmigiu, turcani, fălcani şi micuşori, băsişti şi kelemeni, pe scurt, toţi cei cărora românii le-au refuzat, clar, elegant şi masiv, Puterea. Loseri cu acte. Iohannis a intrat, a înconjurat masa (de ce nu-i pune Protocolul scaunul pe aceeaşi parte cu uşa, este un mister), valsând ţeapăn, împăiat, mut şi mare ca Ceahlăul, cu un zâmbet de naş pe care l-a ruinat nunta, şi s-a aşezat butucănos pe scaun, ca un sas pe slănină, doar pentru a discuta banalităţi deprimante (cum altfel, la cifrele alea?), banalităţi pe care nu le cunoaşte nimeni şi nici nu ar vrea să le cunoască nimeni, atît de deprimante sunt. Astfel, refuzând să omagieze succesul şi limitându-se doar la şuete cu loserii, Iohannis şi-a dat pe faţă mentalitatea de provinical ţâfnos. Şi-o fi trimis el părinţii să trăiască în Germania, dar mai bine se ducea şi el după ei. Chiar dacă a rămas, Iohannis nu a rămas în ţară, ci la ţară, în provincia mentală pe care o stăpâneşte suveran, şi pe care se străduie din greu să o vândă (din nou) românilor ca seriozitate. Nu e aia. E doar gomă goală, explicitată gângav, ca dintr-o minte lipsită de anvergură şi idei, incapabilă să inspire pe altcineva decât pe o mână de loseri, ca în aceste consultări lipsite de orice rost. Pentru că a deprimat-o din nou, Naţiunea ar trebui să-i taie ziua asta din salariu.

Georgescu