Din nou, despre opoziție și USR

Calin Georgescu

CEL MAI MARE EȘEC POLITIC de la alegerile de acum doi ani și până azi rămâne USR, și asta nu fiindcă USR nu zice bine ce zice în program, ci fiindcă face politică în mod rudimentar, într-o manieră care îi aliniază alături de cei mai răi politruci, dezgustând populația de politică și politicieni încă și mai mult, dacă așa ceva ar fi posibil. Că dacă vrei să te bați cu PSD-iștii, e mai util să arunci în luptă ceva mai puțini activiști și mult mai mult creier, că-i la mintea cocoșului că ăia au inventat chiar instituția activistului, tu ce mai poți face, să vii cu activiști mai răi, mai agramați, mai gulgutieri? Nu ține. Chichirău
Eșecul USR vine, așadar, din strategie și expresie publică, nu din deziderate, situație tipică pentru un partid corect așezat în proiect, dar prost condus. Bănuiesc că viciul fundamental al USR este conducerea mai mult sau mai puțin colectivă, un model de conducere care nu merge bine decât pe hârtie, că în practică e dezastru, după cum se și vede. Însă nu doar USR e un corp fără cap. Toată dreapta politică suferă de dezcăpățânare, și asta dintr-un motiv foarte simplu: capul de facto este la Cotroceni, și din acel cap nu iese nimic, confirmând cu brio magnifica observație a lui Crin Antonescu: ”ăla vorbește puțin și gândește și mai puțin”. Ca cetățeni, nu putem fi decât îngrijorați de opoziția haotică, bâbâită și obosită, fiindcă din cauza asta PSD zburdă nestingherit jonglând cu legi, bani publici și resurse naționale prețioase, ceea ce este, istoricește și pragmatic vorbind, pur și simplu periculos, mai ales că, să nu uităm, transformarea țării în terenul de joacă al capitalului străin se marchează la ”reușitele” PSD, în primul rând. Chiar și așa, în acest moment, nu PSD, ci opoziția ar merita un viguros ”jos cu ei!” dar nici asta nu poți face, din pură milă creștinească. Că mai jos de-atât unde să se ducă, săracii? D-aia zic, ei seamănă, cumva, cu gazele de șist, ar fi ceva de scos de-acolo, dar e amestecat cu prea mult moloz și e prea mult de muncă. Mai bine lipsă.

 Călin-Liviu Georgescu

stiri online tv logo
Stiri Online TV | Breaking News & Editorial este ziarul online de știri și editoriale fondat în noiembrie 2016 și condus de Călin-Liviu Georgescu.

Vezi și