Cel mai haios la Realitatea TV este atunci când…

Gusa

Cel mai haios la Realitatea TV este atunci când Rareș anunță un super invitat special, un adânc analist și un erudit raisonneur, iar când ăla apare, într-un sfârșit, na fleac: e Gușă. Adică Gușă, patronul (cum ar veni) postului, nu zace alăturea în birou și mănâncă niște parizer de televiziune cu muștar de faliment, ci este undeva, departe, în biblioteca Congresului, cufundat în ocultele Dâmboviței, ca Iorga în istorie, iar la ușă zgârie bietul Rareș, care miaună după un grăunte de înțelepciune, drept pentru care, Gușă, care se lasă greu, dar și când se lasă, se ridică agale, ca Jedi Yoda dintre pânzele de păiangi și admite, poftim, hai, o concesie, ca să înnobileze seara arătându-se lumii pe sine însuși în persoană aievea. Apoi când apare, e ca PIF, are-n bulă doar glop-glop-bomf, atât, că Gușă recită un fel de citate celebre din platitudinile lui Cristoiu, dar plasate într-o retorică așa, mai instituțională, ca un Cristian Diaconescu surprins între două doze de Dulcolax, minus figura din sprâncene a lui CTP, care lui Gușă Yoda nu-i iese, că el n-are față de ceferist ilegalist fan tenis, ca ăla. Știu asta, fiindcă la mine în grilă RealitateaTV este chiar înainte de Nașul TV, unde mai dau să mă râd și, uneori, când mă lasă entuziasmul înainte de ultima apăsare, pic acolo, na.

TeleCommando


stiri online tv logo
Stiri Online TV | Breaking News & Editorial este ziarul online de știri și editoriale fondat în noiembrie 2016 și condus de Călin-Liviu Georgescu.

Vezi și