Ce să-i scrii unui trol atunci când el te troleaza pe Timeline și tu nu crezi în ”Block”

Ce să-i scrii unui trol atunci când el te troleaza pe Timeline și tu nu crezi în ”Block”

Timeline-ul meu (și nu numai al meu, sunt sigur) s-a trezit la viață din 10 august încoace,  și asta mai ales datorită unui domn care insista de zor să ”mă implic”, să fiu un ”cetățean al cetății” și altele.

Inițial, i-am răspuns cu moderație la comentarii, însă atunci când mi-a indicat, printr-un link, un articol din presa online ”pro-revoluție”, articol care dânsului i se părea că îi exprimă ideile, m-am angrenat să-i răspund pe larg, într-o postare care a ieșit prea lungă pentru caseta de comentarii, așa încât o reproduc aici, cu gândul că poate fi util, atât celor trolați ca și mine, dar și trolilor, ca descurajare.

”Stimate Domn, iar faceți activism pe Timeline-ul meu și numai din respect pentru marele volum de text pe care l-ați desfășurat aici pe durata a doar câteva zile am dat click pe link-ul pe care mi l-ați dat, ca să văd ce v-a plăcut în presă.

V-a plăcut articolul acesta: ”7 lucruri cheie pe care societatea românească le poate face pentru a schimba balanţa în favoarea celor buni”.

Am vrut să-l citesc, însă m-am blocat chiar la început, la titlul articolului, căci titlul denotă o atitudine civică și intelectuală pe care eu o detest în secret, iar acum, fiindcă tot m-ați îndemnat să ”mă implic”, iată, o detest și fățiș, în ”public”, tocmai pentru ca cei câțiva troli, surferi online, curioși, amici și prieteni care trec din când în când p-aici să înțeleagă mai bine ce și cum gândesc eu și să se mai abțină, atât cât este omenește posibil, de la a-mi testa reacția la politică, politicieni și jurnaliștii lor.

Ei bine, cred că titlul articolului care v-a plăcut este oribil: ”7 lucruri cheie pe care societatea românească le poate face pentru a schimba balanţa în favoarea celor buni” (nu mai zic că exprimarea corectă este ”a înclina balanța”, fiindcă a ”schimba balanța în favoarea” însemnă a măslui chestia). Este nociv când cineva împarte oamenii în ”cei buni și ”cei răi”. Eu cred că-n viață suntem cu toții buni și răi în același timp și, ocazional, în funcție de sistemul de referință de la un moment dat, punem eticheta de ”bun” sau ”rău” unuia sau altuia.

Că viața-i lungă și orice om trece inevitabil prin aceste etichetări succesive, e când bun, când rău, când sus, când jos, iar uneori se etichetează chiar și el pe sine, ca prostul. Oricum ar fi, nu este nimic permanent, iar dacă sunteți cumva creștin, știți deja că ”răutatea” este dizolvată în mod miraculos la finalul vieții, prin taina mântuirii, deși în anumite condiții. Deci, mai încet cu cei buni și cei răi. E inutil, în final.

Personal, am ales să consider că toți oamenii sunt buni tot timpul, doar că, ocazional, punctual, unii, inclusiv eu, o mai dau de gard. Astfel, pot să trăiesc într-o lume ceva mai bună, unde răul și răii nu există, ci există doar crize, mai mari sau mai mici, mai ușoare sau mai apăsătoare, provocate fie de către oameni buni rătăciți temporar, fie de către oameni buni în devenire.

În societate, lucrurile sunt și mai simple. Eticheta de ”răi” se aplică îndeobște numai celor care încalcă legea la un moment dat și nici atunci permanent, fiindcă pedeapsa îl absolvă de vină și îl face pe om bun la loc în ochii legii și ai societății. Chiar și așa, nici încălcarea legii și nici pedeapsa nu-l fac pe un om să fie un ”om rău”, căci de cele mai multe ori, ”binele învinge” și omul se dă definitv pe brazdă, devine ca toți ceilalți, când așa-când așa.

În general, societatea merge pe încredere, iar această particularitate aparține în mod special societăților democratice, clădite pe principii umaniste, așa cum este și societatea românească, și eu zic Slavă Domnului pentru asta, că n-a fost mereu așa.

Din toate aceste motive, eu cred că cel care insistă să împartă oamenii și societatea în buni și răi este un activist politic nemernic, asta ca un minim, căci poate fi foarte bine și un inflamat agresiv și un incult iresponsabil, un activist politic de cea mai joasă speță, chitit anume ca să răspândească ura și dezbinarea printre oameni, fie din naivitate (căci el poate crede sincer că face lumii un bine), fie din ordin. În fond, nici nu contează, de ce face omul mizerie, căci mizeria s-a prezentat deja, obiectivul ar trebui să fie cum să facem curat, nu să aflăm cine și de ce este un mizerabil cu repetiție.

Atunci când tu, ca om întreg la cap și jurnalist, scrii ”7 lucruri care te așează de partea binelui”, nu faci decât să decizi că cine nu intră în normă este un om rău și condamnabil. Grea responsabilitate și-a luat jurnalistul ăla! Păi, nici popa nu face asta, și popa are zece criterii, nu șapte!

Țara asta nu-i străină de împărțirea omenilor în buni și răi. I-au mai împărțit rușii în 1947, i-a mai împărțit încă o dată Iliescu, în ”oamenii muncii și moșieri” în 1990. Acum îi împarte Iohannis în ”PSD-iști și cetățeni cu spirit civic”. Și-atunci, și-acum au avut jurnaliști sârguincioși care și-au pus timpul și talentul în slujba ”cauzei” momentului. Totuși, nu toți.

Mie nu-mi plac jurnaliștii care aleg o ”tabără” politică și devin inamicii celeilalte, fiindcă, de fapt, în tabăra cealaltă sunt tot oameni, iar tu, ca jurnalist, ești dator să-i servești pe toți, nu doar pe ”ai tăi”. Sunt cazuri în care au murit oameni fiindcă un jurnalist a arătat cu degetul spre acela care i se părea lui atunci că ar fi om ”rău”, sau dimpotrivă când a lăudat un om ”bun” și ăla era un asasin, cel mai recent zilele acestea în Danemarca. E clar că nu mai ești un jurnalist când alegi o tabără politică, ci devii doar încă un activist politic care scrie. Eu, p-ăștia nu-i citesc.

Binele și răul sunt chestiuni atât de relative, încât jurnalistul care se bagă el să le clarifice se înșeală negreșit. Vă amintesc că imensa majoritate a nemților care trăiau în Germania anului 1941 erau sincer convinși că trăiesc în cea mai bună societate posibilă și că Hitler și nazismul reprezintă binele, iar asta nu era vocea propagandei, ci era convingerea imensei majorități a cetățenilor germani la acel moment. Abia câțiva ani mai târziu au înțeles că nu era deloc așa.

Cu alte cuvinte, n-ai dom’le cum să ai certitudini în materia asta! Nimeni n-are. Tot ce poți face este să ai încredere în principiile fundamentale ale societății.

Or, mie instinctul îmi zice că politicianul care, principial, acceptă să-i dezbine pe oameni, ca instrument de lucru, n-o să stea să-i îmbine la loc mâine, când vine el la putere. Ar fi și ilogic pentru el, că el a venit la putere dezbinând, doar n-o să se apuce să facă invers de cum a câștigat, nu?

D-aia eu nu cred în ăștia (Iohannis, Cioloș, USR, PNL), și d-aia nu-s curios ”să arate și ei ce pot”. La nivel de principii ale acțiunii politice, mi-au arătat deja. Sunt niște mizerabili dispuși să dea la spate principiile și respectul pentru lege atunci când le convine.

Știu, unii zic acum: ”la cazuri excepționale, măsuri excepționale!”. Dom’le, nu-i așa. Principiile sunt principii, or le ai, or nu le ai, că ele-s sudate-n osul omului, nu sunt o banderolă pe braț. Nu poți renunța la ele, că renunți la tine. Așa că, scutiți-mă cu principialitatea intermitentă. Aia nu există.

Însă chiar și așa, cu jurnaliști-activiști la tot pasul, vă atrag atenția că a fi un bun cetățean NU însemnă a face politică 24/7.

De cele mai multe ori, un bun cetățean este ocupat să-și vadă de treaba lui, să-și urmeze cariera, visurile, bunăstarea, sau ce crede el că merită să facă. Asta-i treaba cetățeanului. Și, de cele mai multe ori, să prinzi și să citești o carte bună și apoi să-l faci și pe altul s-o citească poate fi cel mai patriotic act pe care un cetățean îl poate face într-o viață și, în cele mai multe cazuri, ăsta-i și singurul patriotism pe care un om are ocazia să-l practice, că țara nu-i cere să-și dea viața prea des pentru ea, din fericire.

Așa că, mai scutiți-mă cu jurnaliștii-activiști, dar mai ales cu urgența de a mă înrola eu într-una din taberele de activiști care primesc membri acum.

Vreți să faceți revoluție? Faceți fără mine, eu am mai făcut una, mi-ajunge. Vreți să trăiți într-o revoluție permanentă, ca pe vremea lui Castro și Ceaușeascu, treaba Dvs, dar eu, ca cetățean pașnic al unei societăți democratice, voi susține jandarmii care vă dau la gioale.

Însă dacă revoluția Dvs învinge și îmi băgați iar Statul și activiștii în casă și în viață, abia atunci aveți un inamic în mine.

Așa cum am mai scris aici, să trăim în Capitalism înseamnă să ne străduim să strângem capital și cu acel capital să producem valoare și bunăstare pentru noi și pentru alții. Pe de altă parte, dacă trăim în Activism, atunci strângem doar activiști și producem un căcat.

D-aia eu zic că, omenește, principial, ba chiar și igienic vorbind, activismul nu merită deranjul. Cu scuze că m-am desfășurat în scris aici, nu îmi place să scriu texte lungi în caseta de comentarii că este îngustă și are font mic și se întinde la nesfârșit. Sper doar, ca prin textul meu, să nu fi trezit la viață activistul din careva. Iar dacă, totuși, oroarea s-a produs și monstrul s-a trezit, îmi cer mii de scuze. N-a fost cu intenție.”

Călin-Liviu Georgescu