Când democrația pleznește de sănătate

Când democrația pleznește de sănătate

”Democrația nostră, așa cum este ea, vai de capul ei…”, o aud cu coada urechii pe moderatoarea TV Dana Grecu, sugerând că ”încă nu trăim într-o democrație” și lăsând să se înțeleagă că ”nu avem noi, dom’le, democrație ca în Occident”. Dar sarcasmul Danei Grecu este doar un automatism verbal de moderator TV care maimuțărește clișee de bodegă pentru a rămâne accesibil și simpatic audienței ”largi”. De fapt, promovarea imaginii unei democrații românești imperfecte, este și mincinoasă, și nocivă, și seamănă mult cu propaganda pentru ”construcția socialismului”, o construcție care (să ne amintim) nu se mai termina niciodată, și bineînțeles că, pe vremea comuniștilor, asta era și ideea, să nu se termine niciodată, căci în timp ce poporul trăgea tare și îndura lipsuri ca să ajungă să trăiască minunat în viitor, nu apuca să bage de seamă că, de fapt, trăia prost în prezent. Așa și cu democrația noastră de azi. Trăiești prost? Tu ești de vină, că nu pui umărul la construcția democrației, și nu democrația, care e foarte bună, numai că tu ești prea needucat ca să o înțelegi și prea leneș să o practici. Mai direct sau mai subtil, așa ți se spune. În realitate, cetățeanul care trăiește în democrație cu iluzia păguboasă că ”traiul bun” este colea, și că are nevoie de doar de ”jumătate plus unu” de voturi ca să-nceapă să-l trăiască,  are nu doar revendicări de o simplitate vecină cu geniul, dar și votează, dintotdeauna, una și aceeași revendicare, care, ghinion, nu se realizează niciodată. Fiindcă, fără să intrăm în detalii, ce vrea poporul, de fapt? Socialism, liberalism, creștin-democrație? Nu. Poporul vrea să trăiască omenește. Doar că, deși înțelege perfect că trebuie să pună osul la muncă pentru treaba asta (cu excepțiile statistice de rigoare, care nu sunt, totuși, chiar așa de semnificative cum se spune), nu înțelege deloc de ce ar trebui să plătească cu viața pentru niște salarii de mizerie. Această neînțelegere  suspendă ”regimul democratic”, de fațadă, și scoate la lumină adevăratul regim, dictatura capitalului, o dictatură în care cetățeanul își pierde, din start, privilegiile de cetățean, și devine un simplu cost. Iar în momentul când cetățeanul a devenit un cost, democrația lui a devenit un coșmar și începe să fie tratat cam ca un evreu în Germania lui Hitler, ca un proscris care trebuie înregistrat, marcat și urmărit îndeaproape, devenind brusc, fie suspect din principiu, fie considerat un complotist latent, fie mănâncă mai mult decât merită, fie stă în calea unui bine mai mare pe care nu îl poate înțelege, fie ocupă pe nemerit un spațiu care îi este vital capitalistului. Comedia tragică prin care aceste uriașe mase de proscriși blânzi, popoarele, sunt mânate spre urne, nu ca să decidă ceva, ci ca nu zică că nu i-a întrebat nimeni atunci când se vor trezi dați afară din viață pentru că strică niște business plan-uri, această comedie se numește azi, democrație. De aceea, cred că, definită în acești termeni, democrația românească e departe de a fi ”vai de capul ei”. De fapt, funcționează perfect, ca unsă, exemplar! Democrația românească îmi amintește de un banc mai vechi, cu popa care vine la căpătâiul unui țăran muribund și începe să-l întrebe: ”Ioane, ai bea niște lapte?” ”Da, părinte”, zice țăranul, ”aș bea”. ”Dar o friptură ai mânca?” ”Aș mânca, părinte”, răspunde țăranul. La care femeia țăranului intervine: ”Părinte, omul meu a făcut foamea toată viața, săracul, de ce îl mai chinui și matale și-l întrebi toate astea?”. ”Ca să nu moară neîntrebat”, zice popa.

Călin Georgescu

Știri Online TV