Banul public este pe mâna celor care n-au nici o meserie

Banul public este pe mâna celor care n-au nici o meserie

ANUL TRECUT, CAM PE VREMEA ASTA minus niște zile, Dragnea o împingea în față pe umila Sevil Shaideh ca premier și zicea că vrea oameni ”care să nu facă centre de putere” la Guvern și sfârșea prin a-l aduce șef pe comicul ecranului Grindeanu, care s-a făcut rapid dizident bănățean, iar apoi pe actualul revoluționar pe gură Tudose, ambii niște anonimi cu acte, care au prins gușă de lideri marcanți imediat ce portarul din Victoriei a început să le zică ”să trăiți”. De unde se vede că sistemul lui Dragnea, prin care partidul pune banul public la semnătura câte unui sulea, yesman activist de partid, este cancerul țării și, dacă voi putea (căci îmi doresc să ajung să pot), îl voi extirpa scurt. L-a folosit și Băsescu, din plin, cu alde specimene ca Udrea, Botiș, Ialomițianu, Funeriu, Boagiu, Igaș, șamd., numai că ăia nu mișcau în front, așa cum face resursa umană de la PSD, care dac-a scăpat în cașcaval, cu greu o mai scoți de-acolo. Nu că la PNL, la USR sau la Ciolosută ar fi vreo altă gândire. Cred că dacă ai trece azi toți activiștii de partid de toate culorile printr-o agenție serioasă de resurse umane înainte de a le da țara pe mână, România ar fi departe, pe culmi de progres imposibil de imaginat azi, cu alde Firea, Olguța, Tudose & Comp. De unde se vede că binecuvântarea partidului și simpla viză de la ”servicii” nu e de ajuns ca să te facă om întreg, și cu atât mai puțin om de stat. Mă uit în nomenclatorul de profesii CAEN și văd meserii ca ”aburitor plută”, ”aburitor textile”, ba chiar și meseria de ”acrobat”, dar meseria de ”activist” lipsește cu desăvârșire. Și lipsește findcă nu e. Dovadă că banul public este pe mâna celor care n-au nici o meserie. 

NEPUBLICABIL – editorialul care le zice pe românește

Știri Online TV