Casa CostaForu

Agenția Creative Business Management a lansat singurul Ebook complet din România în domeniul protocolului

Într-un demers menit să ajute persoanele care sunt implicate în gestionarea unor manifestări formale, agenția de training Creative Business Management a lansat singurul Ebook din România care conține toate prevederile legislative în domeniul protocolului. “Ghidul actelor normative pentru reglementarea regulilor de protocol şi ceremonial” este o compilație de legi care guvernează relațiile între state și persoane cu funcții oficiale, fiind un document util oricărei persoane care vrea să facă dovada cunoștințelor în domeniu.

Ebook-ul este coordonat de trainerul cursului de “Eticheta și protocol în afaceri, Cristina Turnagiu Dragna. În cadrul acestui curs trainerul detaliază și explică toate noțiunile cuprinse în Ebook, oferind participanților o perspectivă mai largă asupra modului în care aceste legi pot fi interpretate.

Cele mai importante noțiuni cuprinse în cele 8 texte de lege din ghidul de protocol se referă la modul în care este arborat steagul național, cum sunt afișate însemnele oficiale și care este ordinea de precădere în comunicările oficiale.

Unele dintre cele mai ignorate prevederi ale acestor legi sunt legate de intonarea imnului naţional și tipărirea acestuia în manualele școlare.  “Unele prevederi sunt uitate chiar și de reprezentanții instituțiilor de stat. Dacă ar fi să aplicăm prevederile legii 75/1994, toate manualele școlare ar trebui să aibă la început tipărit imnul naţional, ceea ce nu se mai întâmplă în prezent. Acesta este motivul pentru care la cursul de etichetă și protocol în afaceri învățăm să interpretăm aceste legi pentru a fi în concordanță cu bunul simț fără să cream situații absurde prin respectarea unor legi încă neactualizate”, a spus Cristina Turnagiu Dragna.
Următoarea ediție a cursului ”Eticheta si protocol în afaceri” va avea loc în perioada 26-27 ianuarie 2018.

You might like